Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părinții au ajuns la concluzia că schimbările din Educație se rezumă la economie în bugetul național

ro

26 Mar, 2021 00:00 5030 Marime text

După două zile de buimăceală, dar mai ales furie vizavi de veștile care au sosit pe diferite canale cu privire la intențiile ministrului Sorin Cîmpeanu de a modifica structura finalului de an școlar 2020-2021, iată ca a venit și mult așteptata ședință de ieri, a Comisiei de Dialog Social, desfășurată la Ministerul Educației, care s-a încheiat cu următoarele concluzii:
  • Calendarul Evaluării Naționale și al Bacalaureatului rămân la datele stabilite.
  • Vacanța va fi prelungită doar pentru elevii din anii non-terminali (2 aprilie – 4 mai)
  • Elevii claselor a VIII-a, a XII-a, respectiv a XIII-a nu au modificări în structura anului școlar 2020-2021 și vor participa doar online la cursuri.
Iată cum a prezentat Ministerul Educației concluziile zilei de ieri:

1. Examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, conform calendarelor deja aprobate și cunoscute: 22 - 25 iunie (Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a) și 28 iunie - 1 iulie (probele scrise ale examenului de bacalaureat. Probele de competențe din cadrul examenului de bacalaureat vor fi echivalate conform unei proceduri elaborate de către Ministerul Educației.
2. Cu excepția claselor terminale, pentru care structura anului școlar nu va suferi niciun fel de modificare, vacanța de primăvară va începe în data de 2 aprilie și se va încheia în data de 4 mai.
3. Pentru clasele terminale structura anului școlar NU va suferi niciun fel de modificare, vacanța/vacanțele de primăvară rămânând la datele planificate și cunoscute (2 aprilie - 11 mai pentru Sărbătorile Pascale Catolice și 30 aprilie - 9 mai pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe). În intervalul 12 aprilie - 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activitățile didactice.
4. Semestrul al II-lea va fi redus cu o săptămână pentru toate clasele, cu excepția claselor terminale (grupele din învățământul preșcolar, clasa pregătitoare, clasele I - a VII-a și clasele a IX-a, a X-a și a XI-a), acestea urmând a finaliza semestrul în data de 25 iunie, în loc de 18 iunie!
5. Având în vedere reducerea semestrului al II-lea cu o săptămână, prin sprijinul cadrelor didactice, într-un an școlar total atipic, în care tezele semestriale nu se vor mai susține și în care numărul notelor necesare încheierii situației școlare a fost redus, Ministerul Educației apreciază efortul acestora de a comprima perioada de final de semestru necesară încheierii situațiilor școlare.
6. Pentru filiera tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul semestrului al II-lea va rămâne la datele stabilite și cunoscute.
7. Calendarele activităților aferente definitivării și titularizării rămân neschimbate.
8. Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și pretestările PISA rămân programate, în continuare, cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluarea națională a elevilor din clasa a II-a se reprogramează din perioada 20 - 23 aprilie în intervalul 25 - 28 mai.
9. Pentru a reduce inechitatea determinată de condițiile speciale, în școlile aflate în localități carantinate, simulările pentru clasele terminale și evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi organizate după ieșirea din carantină.
10. Programul național de acțiuni remediale se va derula pe întreaga durată de organizare a acțiunilor didactice, în toate școlile aflate în localități în care rata de infectare este mai mică de 6/1000 locuitori.
Subliniez importanța consultărilor cu partenerii de dialog social în contextul epidemiologic actual și apreciez implicarea responsabilă în fundamentarea deciziilor luate de autorități în interesul primordial al elevilor. 
Îndemn, în permanență, la prudență și la respectarea tuturor regulilor, mai ales acum, având în vedere agravarea situației epidemiologice!
 
Unii profesori și părinți sunt total nemulțumiți. Iată de ce
Cum era de așteptat, nu toți actorii din sistemul educațional românesc au fost mulțumiți, ca dovadă comentariile unor profesori care nu s-au simțit reprezentați de sindicatele lor:
 
  • „La profesorii care predau și la clasa a 8 și a 12 a v-ați gândit? Le-ați luat vacanța de Paștele Ortodox. Înainte de Paștele Ortodox predăm la clasa a 12 a și după Paștele Ortodox la 9-11 (sau 5-7). Noi avem vacanță o singură săptămână, cea de Paștele Catolic. Puteați să mutați vacanța de la clasa a 8/12 a înainte de Paștele Ortodox, ca să coincidă cu cea de la clasele 5-7/9-11. Era greu să gândiți în perspectiva, nu? O oră stăm în concediu, o oră predăm și tot așa”.
  • „S-a gândit cineva la profesori în toată perioada asta? I-a întrebat cineva ceva??? Sunt curioasă ce sindicate au participat azi la discuții și ce au susținut. Sau erau trecute «din pix», că «dă bine»? S-a discutat și despre susținerea orelor/activităților remediale? Se susțin și în vacanțe? Atunci... ce înseamnă «vacanță», în ce scop s-a mărit durata acesteia? Sau continuăm absurditatea scenariului galben: aducem copiii la școală să-i remediem, apoi îi trimitem acasă pentru ore on line!!! Se pare că nenorocitul de virus e mai periculos noaptea și atacă elevii doar la orele obișnuite de curs! Propun să facem numai REMEDIALE”.
 
Pe de altă parte, părinții au și ei propriile concluzii, care converg către economia la bugetul național:
  • „Dar nu înțeleg care este rolul vacanței? Covidul nu se răspândește prin online! Copiii oricum așa au fost până acum în online! Toți!!! Cel puțin fii-mea clasa 10 Ploiești așa au fost... Mă rog... asta-i România... suntem obișnuiți urmează să facem împrumut la bancă pentru meditațiile pentru bacalaureat”.
  • „Este vorba de părinții care solicitau 75% bani de la buget. Aici a fost miza și au sacrificat copiii”.
  • „Dacă sunt copiii în vacanță, nu trebuie să plătească părinților 75% din salariu. Totul se rezumă la bani...”.
  • „Nu mai bine facem vacanțele cât un semestru, iar semestrul de maximum 2 săptămâni? Am scuti o grămadă de bani și am avea pentru pensiile speciale ale celor care trudesc din greu pentru binele țării?”
  • „Păi bun, dar nu se putea găsi o variantă în care să nu aibă nimeni de pierdut? Sau, mă rog, pierderile să fie cât de mici pentru toată lumea? În varianta online cine pierdea? Statul, că trebuia să plătească părinții care să stea cu copiii. Așa, ne-a lăsat pe noi să ne batem capul cu cine îi lăsăm în vacanță. Iar banii statului se duc pe diurnele aleșilor, de ce să meargă la părinți, nu?...”.
  • „Până acum am sperat că nu este vorba despre bani, dar dacă nu au renunțat la ideea această ilogică cu vacanță prelungită este clar.... Practic realizez că ministerul învățământului nu are ca prioritate elevul... Trist”.
  • „Dacă DIGITALIZAREA era funcțională nu mai aveam problemele astea. Militați în continuare pentru digitalizare să acoperim perioade de genul acesta pentru că mai poate dura 1 an, 2, 3 sau poate reveni peste 7. Profesorii să fie deschiși și să se învețe unii pe alții cum să predea la școală online. Sunt mulți care reușesc. Profesor de IT din primară, să fie acolo să monitorizeze să și ajute colegii, să le arate cum se face. Copiii 5, 6, 7, 9, 10 și 11 momentan sunt abandonați. Ministru merge pe fenta cu începem nu începem, dar ăștia care stau în online de atâta timp cine îi monitorizează că au asimilat materia? Pe profii lor îi întreabă cineva de sănătate? Descentralizați decizia la nivel de școală pentru online neonline, pentru că ei știu mai bine ce posibilități au la clase. De exemplu, noi la primară am făcut hibrid până acum și stăm foarte bine cu materia. Cine a fost bolnav a mers în online. Camera pe tablă și a fost perfect. Acum toți sunt în online pentru că au apărut două cazuri covid. Suntem foarte bine, copiii se descurcă. Pentru noi nu trebuia să mai prelungiți nimic. Ca idee și de ce trebuie descentralizare...”.
Citește și:

Ministrul Educației, declarații după ședință: „Examenele naționale rămân la datele stabilite!”
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii