Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:56 23 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi reguli în desemnarea consiliilor de administraţie din şcoli (galerie foto)

ro

29 Sep, 2014 00:00 1220 Marime text
La începutul fiecărui an şcolar, în unităţile de învăţământ preuniversitar are loc constituirea noilor consilii de administraţie. Prima etapa a acestei proceduri este următoarea: directorul şcolii cere consiliului local, primarului şi consiliului reprezentativ al părinţilor să îşi desemneze reprezentanţii.
 
În Monitorul Oficial nr. 696 din 23 septembrie, a fost publicat Ordinul nr. 4619/2014 al Ministerului Educaţiei Naţionale pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar. Unul dintre elementele de noutate este alegerea, prin vot secret, a profesorilor care vor face parte din aceste consilii de administraţie. Consiliul de administraţie (CA) se constituie din 7, 9 sau 13 membri. În cazul unităţilor de învăţământ gimnazial, primar şi preşcolar, CA este format din şapte membri cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul unităţii de învăţământ, doi reprezentanţi ai părinţilor, primarul sau un reprezentat al primarului şi un reprezentat al consiliului local. În cazul în care CA este format din nouă membri, componenţa acestuia este: patru cadre didactice, doi reprezentanţi ai consiliilor locale, un reprezentat al primarului şi doi reprezentanţi ai părinţilor. Directorul unităţii de învăţământ este membru de drept al CA din cota aferentă cadrelor didactice. În cazul în care CA cuprinde 13 membri, acesta va fi format din şase cadre didactice, primarul sau un reprezentat al primarului, trei reprezentanţi ai consiliului local şi trei reprezentanţi ai părinţilor. Directorul unităţii de învăţământ este membru de drept al CA din cota aferentă cadrelor didactice. În cazul unităţilor de învăţământ particular şi confesional, în componenţa CA sunt incluşi reprezentanţi ai fondatorilor. Reprezentanţii cadrelor didactice sunt aleşi în CA prin vot secret de către consiliul profesoral, din rândul cadrelor didactice angajate în unitatea şcolară respectivă. Reprezentanţii consiliului local sunt desemnaţi de acesta. Cât priveşte reprezentanţii părinţilor, aceştia sunt desemnaţi de către consiliul reprezentativ al părinţilor, dintre membrii acestuia care, la data desemnării, au copiii în unitatea de învăţământ. CA se întruneşte lunar în şedinţe ordinare, precum şi ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare, la solicitarea preşedintelui consiliului de administraţie.

Atribuţiile consiliului de administraţie

Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii: aprobă regulamentul intern şi regulamentul de funcţionare a unităţii de învăţământ, îşi asumă, alături de director, răspunderea publică pentru performanţele unităţii de învăţământ, particularizează, la nivelul unităţii de învăţământ, contractul educaţional tip, aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, adoptă proiectul de buget al unităţii de învăţământ, ţinând cont de toate cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a unităţii de învăţământ, avizează execuţia bugetară la nivelul unităţii de învăţământ şi răspunde, împreună cu directorul, de încadrarea în bugetul aprobat, conform legii, aprobă modalităţile de realizare a resurselor extrabugetare ale unităţii de învăţământ şi stabileşte utilizarea acestora, aprobă utilizarea excedentelor anuale rezultate din execuţia bugetarului de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate integral din venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii. La acestea se adaugă avizarea planului de investiţii, stabilirea taxelor de şcolarizare pentru învăţământul nefinanţat de la buget, aprobarea burselor şcolare şi a premiilor pentru personalul unităţii de învăţământ.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii