Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări de ultim moment în acordarea burselor şcolare

ro

23 Sep, 2019 00:00 10234 Marime text

În Monitorul Oficial de vineri, 20 septembrie, a fost publicat Ordinul pentru modificarea şi completarea anexei la ordinul ministrului Educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, rezultat al şedinţei de Guvern din 10 septembrie 2019.

Art. 1 prevede că „Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”. (Vechiul text: „Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”.)

Iar la art. 4, vechiului alineat i s-a adăugat acesta: „Cuantumul minim al bursei de performanţă, al bursei de merit, al bursei de studiu şi al bursei de ajutor social se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului”.

Într-un comunicat remis de Ministerul Educaţiei imediat după şedinţa din 10 septembrie se precizează că „pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul şcolar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanta, de merit, de studiu si de ajutor social de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecventa este cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat in plata in anul şcolar 2018-2019”.

La art. 13, care vizează bursele acordate cazurilor medicale, faţă de ordinul semnat în mai 2018 de fostul ministru al Educaţiei Valentin Popa, a fost adăugată, la final, precizarea: „fără a fi condiţionată de venitul lunar al familiei”.

Iar la art. 18 a fost introdus un nou alineat: „Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu”.

Reamintim că, în vară, Guvernul transmitea următorul comunicat:
„În urma unei analize a datelor prezentate în situaţia centralizatoare, au fost constatate discrepanţe între sumele alocate burselor/fiecare categorie de bursă/ judeţ/unitate administrativ-teritorială, fiind acordate burse de la 8 lei până la 1.000 de lei. Astfel, în vederea asigurării echitaţii în sistemul de învăţământ/egalităţii de şanse la educaţie pentru toţi copiii, inclusiv pentru cei proveniţi din categorii sociale şi economice dezavantajate, luând în considerare o medie a burselor acordate la nivelul ţării, precum şi execuţia bugetară pentru aceste cheltuieli în anul trecut, s-a decis, împreună cu cei prezenţi la consultări, să se propună ca începând cu anul şcolar 2019-2020, bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social să fie acordate într-un cuantum de minimum 100 de lei".

Anul trecut, Consiliul Local Constanţa a alocat suma de 11.035.000 lei pentru cele 9.633 burse de merit, 128 burse de performanţă, 2.842 burse de ajutor social. Cuantumul burselor era de: 50 lei – bursa de merit, 200 lei – bursa de studiu, 200 lei – bursa de ajutor social, 300 lei – bursa de performanţă.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii