Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:55 05 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medalie de Aur pentru un elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, la Olimpiada Internațională STEM

ro

14 Jun, 2021 11:03 1337 Marime text
  • Elevul Mihai Banioti din clasa a X-a de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, coordonat de profesor Gabriela Constantinescu, a participat la etapa finală a ediției din acest an a Olimpiadei Internaționale STEM, secțiunea Math – Geo – Tech, desfășurată online.

Participarea lui Mihai a fost un adevărat succes, acesta clasându-se pe primul loc, cu un punctaj de
99,445 puncte. Graţie rezultatului obţinut, elevul de la CNMB i-a devansat în mod semnificativ pe cei 321 de competitori și a câştigat Medalia de Aur.

STEM reprezintă un sistem educațional care presupune o abordare curriculară interdisciplinară ce combină  știința, tehnologia, ingineria și matematica.

Se înlocuiește predarea clasică, specifică fiecărei discipline cu o învățare integratoare bazată pe modul în care metodele științifice pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Olimpiada Internațională STEM ( i – STEM
Olympiad) se adresează elevilor interesați de STEM, dornici să experimenteze modalități variate de a găsi răspunsuri la aplicații din lumea reală prin rezolvări de probleme.

Rezultatul de excepție obținut de mircistul Mihai Banioti, vine într-un an aniversar al Colegiului, care sărbătorește în această perioadă 125 de ani de existență și confirmă permanența educației de excelență realizată la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii