Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:19 14 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe locuri pentru elevi și studenți. Executivul a aprobat noile cifre de școlarizare

ro

14 May, 2026 20:37 143 Marime text

Printre hotărârile de Guvern aprobate azi, se numără și cea privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat, în anul şcolar/universitar 2026 – 2027.

Prin Hotărârea adoptată de Guvern sunt aprobate cifrele de școlarizare pentru anul școlar și universitar 2026 - 2027 pentru copii, elevi, studenți, pentru etnicii români din afara granițelor, cetățeni români cu domiciliul stabil în străinătate și pentru cetățeni străini în baza documentelor bilaterale.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cifrele de școlarizare se stabilesc anual pentru a asigura dreptul la învățătură conform prevederilor art. 32 din Constituția României.

Acestea sunt repartizate pe niveluri de pregătire, forme și tipuri de învățământ.

Cifrele de școlarizare stabilite țin cont de efectivele de copii/elevi pentru fiecare nivel de învățământ. De asemenea, acestea asigură cuprinderea tuturor copiilor/elevilor din învățământul obligatoriu în sistemul de învățământ preuniversitar, pe nivelul și forma de educație corespunzătoare vârstei și dezvoltării psihomotorie a acestora, accesul absolvenților unui anumit nivel de învățământ la un nivel superior celui absolvit și o alocare echilibrată a locurilor pentru învățământul liceal și postliceal.


Cifra totală de școlarizare pentru învățământul preuniversitar a fost stabilită având în vedere mai mulți factori între care analiza datelor rezultate în urma centralizării propunerilor inspectoratelor școlare, evoluția demografică și fluxurile de intrări-ieșiri în sistemul educațional.

Pentru anul școlar 2026- 2027, comparativ cu anul școlar precedent, sunt avute în vedere, în principal, o serie de suplimentări, după cum urmează:
  • cu 50.000 de locuri la învățământul liceal clasa a IX-a învățământ cu frecvență zi prin preluarea fostei rute profesionale în liceul tehnologic, măsură prevăzută în noua lege a învățământului preuniversitar, prin urmare numărul total de locuri crește la 184.000;
  • cu 5.000 de locuri la învățământul liceal clasa a XI-a învățământ cu frecvență seral, an de început;
  • cu 5.000 de locuri la învățământul liceal XI-a învățământ cu frecvență zi/seral, învățământ dual;
  • cu 2.000 de locuri la clasa a IX-a cu frecvență zi/seral și frecvență redusă, respectiv 1.500 de locuri la clasa a XI - a învățământ cu frecvență zi/seral și frecvență redusă în învățământul special.Se mențin cifrele de școlarizare la nivelul anului școlar 2025 - 2026 pentru:
Educație timpurie;
  • Învățământul primar;
  • Învățământul gimnazial;
  • Învățământul postliceal;
  • Învățământul sportiv - nivel primar și gimnazial;
  • Învățământul de artă și sportiv suplimentar;
  • Stagii de practică
Învățământul special pentru educație timpurie și învățământ primar și gimnazial.În ceea ce privește învățământul superior, la fundamentarea cifrelor de școlarizare pentru ciclurile de licență, master și doctorat s-au luat în calcul mai mulți factori între care: propunerile Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior, numărul estimat al absolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat din promoția 2026, respectiv a numărului de absolvenți din promoțiile anterioare, țintele europene din Spațiul European al Educației 2021 - 2030, corelarea ofertei cu cerințele angajatorilor și ale pieței muncii.


Comparativ cu anul universitar 2025 - 2026, în anul universitar 2026 - 2027 sunt avute în vedere următoarele intervenții :
  • Licență: suplimentarea cu aproximativ 2.000 de locuri la universitățile de stat civile;
  • Masterat: suplimentarea cu 500 de locuri la universitățile de stat civile;
  • Doctorat: suplimentarea cu 100 de locuri la universitățile de stat civile.Cifrele de școlarizare au caracter maximal, se vor încadra în finanțarea aprobată pentru anul financiar 2026 și vor respecta previziunea bugetară 2026 - 2027.
Defalcarea cifrelor de școlarizare pe județe și pe instituții de învățământ superior se realizează de Ministerul Educației și Cercetării prin ordin de ministru, după adoptarea Hotărârii de Guvern.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii