Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:56 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hub studențesc de dezvoltare durabilă la Universitatea Ovidius din Constanța. Care sunt obiectivele SDG Student Hub

ro

01 Nov, 2022 11:53 1432 Marime text
Universitatea Ovidius ConstanțaUniversitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), a înființat Ovidius SDG Student Hub, drept platformă de cooperare studențească în cadrul campusului universitar pentru a încuraja învățarea, inițiativele și participarea tinerilor la acțiuni dedicate promovării celor 17 Obiective Globale de Dezvoltare Durabilă ale ONU în cadrul Bazinului Mării Negre, informează șef de lucrări (ş. l.) dr. Mirela Paraschiv, citată de Biroul de Presă al Universității Ovidius Constanța. 
         
Potrivit sursei citate, hubul UOC face parte dintr-o rețea globală în cadrul programului internațional al SDSN Youth Black Sea, inițiativă a ONU Sustainable Development Solutions Network, având rolul de a implica studenții din învățământul superior în eforturile globale de a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă.

„În cadrul acestui program, studenții își dezvoltă cunoștințele, își formează noi aptitudini și își conturează direcții proprii de acțiune, cu sprijinul mediului academic, pentru a deveni agenți ai schimbării în cadrul comunităților lor din zona costieră. Astfel, SDG Student Hub are trei obiective principale: educarea studenților, prin evenimente și workshopuri periodice în colaborare cu profesorii de la universitate și integrarea discuțiilor despre dezvoltarea durabilă a Mării Negre în programa academică; creșterea implicării studenților în acțiuni care contribuie la dezvoltarea durabilă; organizarea de activități dedicate în cadrul UOC și crearea unei comunități care să propună și să implementeze diverse soluții pentru atingerea obiectivelor naționale de dezvoltare durabilă la nivel local, prin intermediul studenților și a instrumentelor și resurselor oferite acestora în cadrul programului”, precizează ș.l. dr. Mirela Paraschiv.

În urma unei competiții internaționale, Aura Sălăvăstru, studentă în anul al II-lea la FSNSA, specializarea Geografia Turismului, a fost selectată drept coordonator al Ovidius SDG Student Hub și a participat la programul de training al SDSN Youth Black Sea. Coordonatorul hubului va lucra împreună cu o echipă interdisciplinară de studenți și într-un parteneriat inițial cu Liga Studenților UOC și Asociația Studenților Geografi Constanța (ASGC), pentru a operaționaliza această platformă de colaborare în cadrul campusului universitar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii