Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gazdă, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa Prima dezbatere „public forum“ organizată de Urban Debate League din New York (galerie foto)

ro

27 Jul, 2019 00:00 5010 Marime text
În premieră în istoria Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, săptămâna trecută a fost organizată o tabără intensivă de dezbatere de tip „public forum” - 2019 Tomis Public Forum Debate Summer Camp, în colaborare cu Liga Urbană de Dezbateri a Oraşului New York (NYC Urban Debate League sau NYC UDL).
 
Public Forum Debate este foarte popular astăzi atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în China (nu însă şi în Europa) şi cuprinde mai multe tipuri de dezbateri organizate, cum ar fi: British Parliamentary, American Parliamentary, Lincoln-Douglas, World Schools, Public Forum etc. Tabăra a fost organizată de Alina Lascu, elevă în clasa a XII-a a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, şi Theodore Ganea (instructor de dezbateri), elev în clasa a X-a la Horace Mann School din New York - o şcoală nord-americană foarte bine cotată şi apreciată -, cu sprijinul deosebit al prof. dr. Vasile Nicoară, director al prestigiosului colegiu dobrogean.
 
Elevii mircişti, împreună cu trainerul de la NYC UDL, Theodore Ganea (născut în SUA, cu ambii părinţi - medici - români, rezidenţi americani), au revăzut şi aprofundat, timp de trei zile, regulile artei riguroase de dezbateri academice în general şi de tip „public forum” în special. Tabăra, ale cărei activităţi s-au petrecut în limba engleză, a culminat cu un campionat amical de dezbateri.
 
Premiul 2 nu s-a acordat, deoarece calitatea excepţională a competitorilor a generat un impas, echipele de pe primele două locuri terminând la egalitate: echipa Raluca Manea şi Flavius Niculescu, cât şi echipa Cristina Danciulescu, Ştefan-Rareş Mindirigiu au primit premiul I.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii