Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 2 Eveniment devenit tradiţie. Ceremonia de debut a anului universitar, găzduită de Piaţa Ovidiu (galerie foto)

ro

01 Oct, 2019 10:06 2815 Marime text
A devenit deja o tradiţie ca ceremonia de debut a anului universitar, la Constanţa, să se desfăşoare în Piaţa Ovidiu.
 
La evenimentul deschiderii anului universitar sunt prezente şase universităţi din Constanţa.

Sunt prezenți rectorul Academiei Navale Mircea cel Bătrân, Octavian Tărăbuţă, Rectorul UMC, Cornel Panait, rectorul Universității Ovidius, Sorin Rugină, viceprimarul municipiului Constanța Costin Răsauţeanu,  subprefectul Şenol Ali, rectorul Universităţii Andrei Şaguna, Aurel Papari,  foștii rectori ai Universității Ovidius, Victor Ciupină şi Adrian Bavaru, viceprimarul Constantin Dumitru Babu şi directorul CCINA Constanța Dănuț Juganaru.

UPDATE 2: "Sunt bucuros să fiu astăzi alături de dumneavoastră, aici, în Piața Ovidiu, un loc plin de istorie, un loc în care bate inima oraşului. Viitorul oraşului nostru este în mâini bune. Ne revine obligația morală de a vorbi despre valori. A devenit deja o tradiție ca anul de învăţământ să înceapă aici, în Piața Ovidiu" a transmis viceprimarul Costin Răsăuţeanu.

"UMC este un etalon în peisajul constantean, mai ales că suntem un oraș al navigatorilor. Toti studenții noștri vor lucra în marea industrie globală a transportului maritim. Suntem recunoscuți ca centru de excelență a Misterului Comunicațiilor. Mediul concurențial ne obligă la eforturi deosebite. Bugetul Universității noastre este direcționat spre cercetare și dezvoltare. Cercetarea ține cont de realitățile vieții economice din domeniul în care activăm. Suntem aproape de ceea de înseamnă activitatea portului. Urez tuturor realizări, succese și lucrurile sa fie mult mai bune", a transmis rectorul UMC, Cornel Panait.

"Sunt mândru că sunt contemporan cu voi. Vă asigur că prefectură Constanța este alături de mediul academic și susține educaţia",  a menționat, la rândul său, subprefectul Şenol Ali

"Academia Năvală Mircea cel Bătrân își deschide porțile pentru un nou an universitar. Educaţia stă la baza tuturor realizărilor. Academia este un pol important pentru pregătirea navigatorilor. Prin îndrumarea cadrelor didactice, studenții noștri obțin o meserie importantă pentru economia românească. Tradiţie, profesionalism şi aventură sunt cele trei calități ale a Ademiei Navale Mircea cel Bătrân, care este o mare familie. Suntem uniţi în pasiunea pentru mare şi fluviu", a menționat rectorul Academiei Navale, Octavian Tărăbuţă.​

"Universitatea Ovidius este un pol al cunoașterii, este mereu în transformare. Vă urez să adoptaţi deviza noastră: Este super la Ovidius", a declarat rectorul Universității Ovidius, Sorin Rugină.

Mihnea Amzărescu, presedintele Ligii Studenţilor UMC, a precizat că "oraşul Constanța are studenți care se implică în diferite proiecte, dând o valoare orașului. Studenții au nevoie de susținerea autorităților locale. Trebuie stabilite direcții de dezvoltare care trebuie urmate. Să arătăm că studenții din Constanța sunt o voce care trebuie ascultată".

UPDATE 1: Fanfara Academiei Navale Mircea cel Bătrân interpretează imnul de stat al Romaniei. 

Un sobor de preoți oficiază slujba religioasă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii