Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:45 28 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevi ai Liceului Teoretic „Ovidius” Constanţa, în mobilitate Erasmus+ în Luxemburg

ro

28 Oct, 2026 10:55 173 Marime text
sursa foto:  Liceul Ovidius Constanța


În perioada 20–22 octombrie 2026, un grup de 20 de elevi ai Liceului Teoretic „Ovidius” Constanţa, din clasele a IX-a – a XII-a, a participat la o mobilitate Erasmus+ la Lycée Privé Emile Metz din Luxemburg. Elevii au fost însoţiţi de prof. Alina Niţu şi prof. Rodica Crăciun.

Potrivit reprezentanților Liceului, pe parcursul celor trei zile, liceeni au participat la ateliere practice, de studiu, alături de colegii lor luxemburghezi. Primul atelier, susţinut de Andrei Filimon – profesor la Lycée Privé Emile Metz, a fost o introducere în electronica digitală. Participanţii au studiat sistemul binar, porţile logice, circuite complexe şi au construit tabele de adevăr.

Apoi au proiectat şi au asamblat circuite de tip semisumator şi sumator complet (half adder and full adder). Cei mai avansaţi au realizat şi o unitate aritmetică şi logică (ALU) simplă. Al doilea atelier, coordonat de  Dan Durbacă – profesor la Lycée Privé Emile Metz şi absolvent al Liceului Teoretic “Ovidius”, a abordat reţelele de calculatoare.

Elevii au învăţat cum funcţionează switch-urile şi routerele şi prin ce diferă comutarea de nivel 2 de rutarea de nivel 3. Au configurat apoi topologii de reţea de bază, atât prin simulare în Cisco Packet Tracer, cât şi pe echipamente Cisco reale. Al treilea atelier a fost condus de Stan Pieters, profesor la Lycée Privé Emile Metz şi pilot certificat de drone. A început cu o scurtă prezentare a principiilor de zbor, urmată de exerciţii practice de pilotare, pe grupe.

Pe lângă atelierele de studiu organizate în Lycée Privé Emile Metz, elevii români împreună cu colegii lor luxemburghezi au întreprins vizite educaţionale la Universitatea din Luxemburg (campusul Belval), la Parlamentul European şi la Castelul Vianden. La universitate, participanţii au cunoscut mediul academic, oferta de studii şi activităţile de cercetare,cu accent pe inginerie, tehnologii digitale, informatică şi inovare, a mai precizat sursa citată. 

S-au informat şi despre posibilităţile de a studia şi de a lucra într-un mediu internaţional şi multicultural. La Parlamentul European, prin atelierul „Europa Experience”, elevii au aflat despre rolul instituţiilor europene, despre procesele democratice şi despre importanţa cooperării în cadrul Uniunii Europene.


Totodată, şi-au dezvoltat abilităţile de lucru în echipă, comunicarea interculturală şi conştiinţa cetăţeniei europene. Vizita la
Castelul Vianden le-a oferit ocazia să îşi îmbogăţească cunoştinţele despre istoria şi patrimoniul cultural al Luxemburgului şi despre diversitatea culturală europeană.

Ti-a placut articolul?

Comentarii