Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 19 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dascălii din Constanţa vor primi câte 150 de euro

ro

23 Oct, 2014 00:00 2176 Marime text
Profesorii constănţeni vor primi, în săptămânile următoare, o sumă echivalentă cu aproximativ 150 de euro, în cadrul programului „Dezvoltarea carierei didactice“, finanţat din fonduri europene şi desfăşurat timp de nouă luni, fără să fie nevoiţi să deconteze suma respectivă, ci doar să raporteze cum au folosit-o.
 
Guvernul a anunţat, miercuri, alocarea unei sume de circa 50 milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru programul privind „Dezvoltarea carierei didactice“, urmând ca cel puţin 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi minimum 40.000 de profesori din mediul universitar să primească suma de 150 euro fiecare. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că banii vor fi direcţionaţi în câteva săptămâni către universităţi şi inspectorate şcolare, care, la rândul lor, vor vira banii către cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar. Ministrul a precizat că, spre deosebire de programul în care profesorii erau obligaţi să justifice suma de 100 de euro cheltuită pentru cărţi, în acest caz, cadrele didactice nu vor mai deconta cei 150 de euro. „De data aceasta, nu există condiţionare strictă de a cumpăra cărţi şi a deconta prin facturi, ci este vorba de o sumă forfetară pe care profesorii o pot folosi pentru achiziţia de materiale didactice, cărţi, participare la cursuri, conferinţe şi aşa mai departe“, a precizat Pricopie. El a adăugat că, în viitor, ministerul va încerca să folosească programul POSDRU şi pentru a creşte fondul destinat alocaţiilor bugetare aferente bursei sociale „Bani de liceu“, pentru naveta elevilor şi a cadrelor didactice, precum şi pentru bursele studenţilor doctoranzi şi post-doctoranzi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii