Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:10 12 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clubul Sportiv nr. 1 pierde doar personalitatea juridica

ro

04 Mar, 2010 03:54 2620 Marime text
elena_buhaiev.jpgÎn ultimele zile, a fost vehiculată varianta potrivit căreia Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 (CSS) din Constanţa ar fi desfiinţat, începând cu anul şcolar 2010-2011 şi ca atare, toţi elevii vor fi mutaţi la alte licee şi va fi pus lacătul pe clădire, ori va primi altă întrebuinţare.

Totuşi, se pare că alta ar fi varianta corectă. CSS 1 îşi va pierde doar personalitatea juridică, urmând să devină structură a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru", unde s-a propus să fie transferate şi secţiile de atletism, handbal, gimnastică artistică şi gimnastică aerobică. Potrivit inspectorului şcolar general Elena Buhaiev, în contextul în care ISJ Constanţa trebuie să reducă 378 de norme didactice, conform OUG nr. 114/ 2009, măsură care afectează şi alte unităţi de învăţământ, pentru Clubul Sportiv Şcolar, a avut de ales între două variante. Prima variantă găsită a fost aceea de a restructura personalul din învăţământul sportiv integrat şi suplimentar (profesori de educaţie fizică şi antrenori din cluburile sportive şcolare constănţene) şi a doua, de a reduce posturile personalului nedidactic şi didactic auxiliar şi cele două posturi de directori ai CSS nr. 1, prin pierderea personalităţii juridice, variantă pentru care s-a şi optat de altfel. Elena Buhaiev a mai precizat că elevii din clubul sportiv şcolar finanţat de MECTS îşi vor desfăşura activitatea pe aceleaşi baze sportive, după acelaşi program, cu aceleaşi cadre didactice, urmând ca personalul nedidactic şi didactic auxiliar să fie transferat în alte unităţi de învăţământ, care au fost deja identificate. De asemenea s-a propus ca secţiile de handbal, atletism, gimnastică artistică şi aerobică să fie transferate Clubului Sportiv Şcolar - Liceul cu Program Sportiv „N. Rotaru", iar secţiile de volei, baschet, scrimă şi gimnastică ritmică să fie transferate la CSS - Palatul Copiilor Constanţa. Aceste propuneri deja au fost înaintate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

De altfel, la CSS nr.1 s-a început construcţia unei săli de sport. Potrivit Elenei Buhaiev lucrările au fost demarate, iar fundaţia deja a fost săpată. Anunţul de participare la licitaţie a fost publicat pe SEAP la sfârşitul lunii august 2009. Denumirea exactă a contractului este „sală de sport multifuncţională şi anexe P+1E+2E parţial şi demolare corp vestiare existent". În descrierea contractului se menţionează faptul că sala de sport trebuie să respecte toate prevederile federaţiilor de specialitate pentru omologare. Valoarea estimată a contractului era de şase milioane lei, iar firma câştigătoare este SC Alex Building SRL. Preţul oferit de aceasta este 4.719.117 lei, cu o durată de execuţie de opt luni şi cu o perioadă de garanţie de 180 de luni.

Elena Buhaiev a precizat că plăţile către Alex Building nu vor avea de suferit odată ce CSS îşi pierde personalitatea juridică. Toate facturile Clubului Sportiv vor fi plătite în continuare, de ISJ Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii