Cea de XIII-a ediție a Școlii de Vară în domeniul dezvoltării urbane durabile, la Universitatea Ovidius din Constanța
Cea de XIII-a ediție a Școlii de Vară în domeniul dezvoltării urbane durabile, la Universitatea Ovidius din
07 Jul, 2026 12:24
ZIUA de Constanta
163
Marime text
163
Marime text

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 13-18 iulie 2026, cea de-a XIII-a ediție a Școlii de Vară CCMESI cu tema „Aplicații în Ecologie Urbană: Natura de acasă – Conservarea naturii urbane în contextul adaptării orașelor la schimbările climatice”.
Potrivit unui comunicat UOC, evenimentul va avea loc în campusurile universitare din București și Constanța și este coordonat de Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuarea Studiilor de Impact (CCMESI) din cadrul Universității din București.
Acesta se desfășoară în parteneriat cu Facultatea de Geografie - Universitatea din București, Facultatea de Urbanism - Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Society for Urban Ecology (SURE) – South-East Europe Chapter, Asociația Profesională a Geografilor România (APGR), Rețeaua pentru Natură Urbană (RNU) și Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR – Sucursala Constanța).
Școala de Vară CCMESI are ca scop dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților și masteranzilor din domeniile Geografie, Știința Mediului și Urbanism, din universitățile din România, în ceea ce privește dezvoltarea durabilă a orașelor.
Participanții vor lua parte la activități non-formale inovative, axate pe teme esențiale pentru formarea viitorilor specialiști, precum modalități actuale de analiză a spațiilor urbane, alternative moderne de răspuns la provocările de mediu și metode participative de guvernare și planificare teritorială,se mai arată în comunicat.
Programul cuprinde activități interdisciplinare teoretico-metodologice și practice, coordonate de cadre universitare și experți ai instituțiilor partenere, precum și activități pe teren, în cadrul cărora participanții vor analiza spații naturale din mediul urban, din perspectiva contribuției acestora la asigurarea calității vieții și a bunăstării locuitorilor, în contextul impactului actual al schimbărilor climatice.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


