Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:09 29 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bacalaureat 2026 Proba la Matematică/Istorie se amână din cauza codului roșu de caniculă

ro

29 Jun, 2026 13:59 655 Marime text
 Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) - proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Potrivit Ministerului Educației, amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional, luată în urma prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat. 

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate.
Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Ordinul de ministru urmează a fi publicat în Monitorul Oficial- transmite Ministerul Educației. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii