Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:35 25 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au început înscrierile la grădiniță! Calendarul aprobat de Ministerul Educației

ro

25 May, 2026 09:29 164 Marime text
Prima etapă de înscriere la grădiniță a început luni, urmând să se încheie pe 18 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, citat de Agerpres.ro

Înscrierea se face în baza celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor disponibile, astfel:
  • 25 - 29 mai colectare cereri;
  • 2 - 8 iunie procesare cereri faza I - prima opțiune;
  • 9 - 12 iunie procesare cereri faza a II-a - a doua opțiune;
  • 15 - 17 iunie procesare cereri faza a III-a - a treia opțiune.
Pe 18 iunie vor fi afișate rezultatele și locurile libere rămase, între 22 iunie și 9 iulie fiind programată etapa a II-a de înscrieri:
  • 22 - 26 iunie - colectare cereri;
  • 29 iunie - 1 iulie - procesare cereri faza I - prima opțiune;
  • 2 - 6 iulie - procesare cereri faza a II-a - a doua opțiune;
  • 7 - 8 iulie - procesare cereri faza a III-a - a treia opțiune.
Pe 9 iulie vor fi afișate rezultatele și locurile libere rămase după a doua etapă de înscrieri.

Etapa de ajustări va avea loc în perioada 17 - 27 august. În această perioadă se va face înscrierea pe locurile libere, în baza solicitărilor părinților depuse la inspectoratele școlare.

În această etapă pot fi înscriși copiii nerepartizați după cele două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani, copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși, copiii de peste 2 ani ai căror părinți solicită înscrierea în grupa mică de la grădiniță.

Pe 28 august vor fi afișate rezultatele și locurile libere după etapa de ajustări.

Conform Ministerului Educației și Cercetării, ordinea înscrierii sau numărul de înregistrare al cererii de înscriere nu constituie un criteriu. Înscrierea nu se face pe principiul 'primul venit, primul servit', ci pe baza criteriilor generale și specifice incluse în metodologie. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii