Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:46 20 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anca Evelina Cîrligeanu - Premiul MERITO pentru excelență în educație „Profesoara de limba și literatura română din Constanța care îi învață pe liceeni să trăiască sincer starea de a întreba“ (galerie foto)

ro

22 Mar, 2019 00:00 2881 Marime text
Săptămâna trecută a avut loc ediția a IV-a a Galei MERITO, care s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, pentru al doilea an consecutiv. Peste 250 de antreprenori și manageri de top din Romanian Business Leaders (RBL) au recunoscut bunele practici ale 12 dascăli-model din sistemul preuniversitar de învățământ. Din județul Constanța, au primit această distincție de excelență prof. Anca Evelina Cîrligeanu (Catedra de Limba și literatura română a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”) și prof. Ioana Steluța Manea (Catedra de Matematică a Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol).
 
„Educația este fundamentul unei națiuni. Nimeni nu contestă asta, dar e genul de prioritate de care uitam în fiecare zi. Iar schimbările din educaţie cer, de cele mai multe ori, zeci de ani pentru a da rezultate. Este nevoie de o reconstrucţie a prestigiului social al meseriei de învăţător/profesor. Cei demni de respect și de admiraţie trebuie să primească recunoaștere publică, cu voce tare. Aceasta-i misiunea pe care și-o propune proiectul nostru. Este momentul ca noi, comunitatea de business, să alocăm o parte din energia și din resursele noastre concrete acestor oameni. În parte din recunoștință pentru foştii noștri profesori datorită cărora suntem ceea ce suntem, în parte din nevoia de a da șansa copiilor noștri de trăi momentele de fascinaţie a cunoaşterii pe care un profesor bun le poate crea. În parte pentru a face din România o țara mai bine pregătită pentru viitor. Vrem să aducem în ochii și în mintea romanilor profesorii luminoşi!” – extras din manifestul proiectului MERITO.
 

„De ce eu?”

 
Inițiat de mediul oamenilor de afaceri din România, așadar neobișnuit pentru mediul didactic, proiectul MERITO are în spate o „logistică” extrem de complexă, iar întrebarea pe care și-au pus-o toți cei 12 profesori care anul acesta au primit premiul MERITO pentru excelență în educație a fost „De ce eu?”.
Prof. Anca Evelina Cîrligeanu ne declara, ieri, că cel mai probabil principalul criteriu de selecție a fost impactul pe care acești dascăli îl au asupra elevilor: pozitiv și pe termen lung.
 
Acum o lună și jumătate am aflat și eu că cineva din umbră, pe canale foarte variate, se documentează despre ce faci tu în mod normal, din convingere, fiindcă ești obișnuit să te dedici și chiar îți place să lucrezi cu copiii. Mi s-a părut un aspect aproape miraculos faptul că nu premeditezi. Nu e un concurs care e anunțat, în care tu te înscrii, îți depui un dosar, îți numeri punctele, premeditezi niște acțiuni ca să acumulezi puncte. NU! De fapt, vine de undeva vestea că tot ceea ce ai făcut tu de-a lungul timpului se cuantifică, se adună undeva. Și faptul că acel undeva este memoria copiilor pe care i-ai avut și care vorbesc despre tine, sau te propun, sau comunică, indiferent de mediu, ceva, bun, laudativ, plin de recunoștință despre tine, asta mi se pare la limita metafizicului. Se întâmplă așa ceva într-o lume în care tu trebuie să te lauzi mereu, să te bați cu pumnii în piept, să aduni fiecare hârtiuță drept probă că ai mutat alte hârtiuțe de colo până colo. Mi s-a părut ceva aproape miraculos.
 
Prima dată când am fost sunată de managerul de proiect Cosmin Chiriță pentru a mă felicita că sunt printre ultimii 20 selectați în proiectul MERITO am spus «Cu siguranță nu mă căutați pe mine. Sunt oameni care muncesc eroic cu copii care au tot felul de deficiențe. Sunt oameni a căror viață este aproape un coșmar ca să poată face față cu demnitate și cu succes carierei».
 
Este un proiect foarte profesionist gândit, iar atmosfera de acolo mi-a oferit prilejul să constat că s-a ajuns la o maturitate a mediului de afaceri, pentru că în mod natural ei înțeleg că, dincolo de preocuparea pentru propria afacere , pentru tot ce ține de antreprenoriat, e cumva o datorie din partea societății, sub toate formele ei, să se implice și în educație”, mărturisea ieri prof. Anca Evelina Cârligeanu.
 
Dar cel mai îmbucurător este faptul că, dincolo de aceste premii, există proiecte educaționale la care profesorii MERITO sunt stimulați să participe, în sensul deschiderii RBL de a finanța inițiative. „Direct sau indirect, ni s-a comunicat faptul că nu banii ar constitui o problemă, ci proiectele viabile. Este partea cea mai încântătoare și care întrezărește speranța că se poate, pas cu pas”, a conchis prof. Cîrligeanu.
 

Biografia unui dascăl MERITO


Absolventă promoția 1988 a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, prof. Cîrligeanu este de loc din Botoșani, dar a ajuns la Constanța în vremea „câți absolvenți atâtea posturi”, pentru că soțul, care a terminat cu un an mai devreme Inginerie automatizări și calculatoare, fusese repartizat la Midia Năvodari. Și singurul post din județul Constanța pe care l-a putut alege mai aproape de soț a fost la școala din Cogealac. „Și, uitându-ne pe hartă, am descoperit o haltă și ne-am gândit că va fi bine, pentru că există un tren cu care voi face naveta. Numai că gara era o haltă într-un lan de porumb. Dar în 1989, venind revoluția, s-au deschis posturile din orașele mari și am dat concurs și am luat la Colegiul «Eminescu» post. După care am dat din nou concurs și, din 1999, sunt profesor la Colegiul «Mircea»”.
 

Întâlnirea comunității MERITO cu ministrul Ecaterina Andronescu

 
Deși nu era prevăzută în agenda Galei MERITO cu numărul IV, tocmai în ideea de a nu da o tentă politică acestui prețios gest de recunoaștere a valorilor învățământului românesc, în cea de-a doua zi de summit, ministrul Ecaterina Andronescu și-a exprimat dorința de a sta de vorbă cu profesorii laureați, cărora, anul acesta, li s-au alăturat toți ceilalți premianți din galele anterioare. În total, 43 de profesori români de excelență.
 
Așadar, celor două profesoare constănțene premiate li s-a alăturat și prof. Lucian Oprea (Colegiul „Mircea cel Bătrân”), laureat la prima ediție din 2016, și care a participat la întâlnirea cu ministrul Educației, ce a avut loc târziu, după ora 20,30. „Am fost foarte mândru să aud de șase ori numele Colegiului «Mircea» și faptul că suntem recunoscuți în plan național. Recunosc, intrasem în această întâlnire cu niște idei prefabricate, preconcepute și mi-am dat seama că în fața omului nu trebuie să am astfel de idei. Legate de partea politică, de anumite lucruri pe care Ministerul Învățământului le-a făcut anterior și nu ne-au convenit, faptul că sunt lucruri care încă nu merg bine în sistemul educațional, toate le aduci în persoana ministrului de față. Evident, omul în sine diferă de ministrul văzut la televizor. Și faptul că lucrurile nu au căpătat o tentă politică a fost benefic pentru noi, exceptând dorința mea exprimată în fața doamnei ministru ca orice ingerință a politicului în învățământ să înceteze. Reacția a fost foarte interesantă. M-a întrebat dacă eu sunt convins că inspectorii sunt numiți politic. Și i-am răspuns că și dacă nu ar fi adevărat, toți profesorii trăiesc această convingere, iar asta nu face bine.
 
Am putut să vorbim și despre birocrația excesivă. Și despre profesorii care intră în sistem, puținii care mai există, sunt aruncați în groapa cu lei. Mentoratul care era pe vremuri s-a redus drastic și este formal. Am propus ca profesorii din mediul preuniversitar recunoscuți de breaslă ca fiind foarte buni în zona lor să intre în mediul universitar în ultimul an de studiu al studenților. Să fie mentorii studenților care să participe la orele acestora. Iar profesorii să fie plătiți din mediul universitar și în felul acesta se creează o legătură între preuniversitar și universitar care a dispărut”.
 
De asemenea, prof. Oprea a fost martorul unor... promisiuni de rezolvare a două cazuri ridicate de două cadre didactice MERITO: unul în Mehedinți și unul la... Techirghiol, asupra căruia vom reveni.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii