Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:03 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Manda nu mai este vicepreşedinte al CJE Constanţa „Mulţumesc celor cu care am colaborat în ultimii doi ani“

ro

07 Oct, 2014 00:00 1902 Marime text
Ca urmare a iniţierii procesului electoral pentru alegerea conducerii Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Constanţa, Constantin Alexandru Manda și-a prezentat demisia din funcţia de vicepreședinte al CJE Constanţa, funcţie pe care a ocupat-o începând cu 19 ianuarie 2013 până în prezent. Biroul Executiv a luat act de demisia acestuia, aceasta fiind înregistrată cu numărul 131/05.10.2014. Luana-Naomi Ghereben a fost desemnată pentru a superviza activitatea CJE Constanţa până la alegerea unei noi conduceri, precum şi pentru a supraveghea organizarea și desfășurarea conformă a alegerilor din cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor.
 
Constantin Alexandru Manda a demisionat întrucât îşi doreşte să candideze pentru funcţia de preşedinte al Liceului Teoretic „Lucian Blaga“, unde studiază, urmând ca, ulterior, să se înscrie pentru aceeaşi funcţie în cadrul CJE Constanţa. „Am decis să îmi prezint demisia din conducerea CJE Constanţa, deoarece doresc să candidez pentru funcţia de președinte din cadrul liceului în care studiez, precum și pentru președinţia CJE Constanţa. Consider că este important ca toţi potenţialii candidaţi pentru o funcţie în conducerea CJE Constanţa să aibă condiţii și șanse egale de câștig. Le mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat în ultimii aproape doi ani, cât am deţinut funcţia de vicepreședinte al CJE, pentru susţinerea şi sprijinul acordat. Îmi propun ca această campanie să fie cât mai activă și să ducă la o creștere a gradului de implicare a elevilor în alegerea reprezentanţilor judeţeni. Îi asigur pe toţi elevii constănţeni că voi continua să lupt pentru interesele noastre, indiferent din ce poziţie, având mereu ambiţia să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru respectarea drepturilor noastre, ale elevilor“, a declarat Constantin Alexandru Manda. Precizăm că, în urma deciziei instanţei de contencios-administrativ din cadrul Curţii de Apel Constanţa, prin care aceasta constată faptul că CNE (Consiliul Naţional al Elevilor) nu este parte a unei autorităţi publice, având doar relaţii de parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, procesul dintre CJE Constanţa și CNE a încetat, fără a se putea judeca fondul cauzei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii