Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online Gelia Marin, avocat în Baroul Constanța – Ce face Statul Român după confiscarea bunurilor dobândite prin săvârșirea unor infracțiuni

ro

21 Apr, 2021 00:00 6720 Marime text
  • Persoana fizică sau juridică ce deține o hotarâre judecătorească definitivă în cauzele penale, ce îi conferă dreptul la obținerea reparării prejudiciului provenit dintr-o faptă penala se va putea adresa executorului judecătoresc.

Gelia Andrada Marin, avocat în Baroul Constanța, a detaliat, în redacția ZIUA de Constanța, în cadrul unui interviu online, care este procedura de recuperare a prejudiciilor și confiscarea bunurilor dobândite prin săvârșirea unor infracțiuni.


Mai mult, Gelia Andrada Marin a explicat importanța Agenției Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilzate (ANABI), al cărei scop final este acela de a asigura o creştere a ratei de executare a ordinelor de confiscare dispuse în materie penală, printr-o administrare eficientă a bunurilor sechestrate care sunt repartizate Agenţiei de procurori și judecători.

Întrebările redacției:


1. Subiectul privind recuperarea unor prejudicii și confiscarea bunurilor dobândite prin săvârșirea unor infracțiuni a fost, este și va fi mereu discutat atât de specialiști, cât și de cetățenii simpli. Pentru început, aș vrea să ne explicați, pe scurt, ce înseamnă prejudiciu și confiscare.


Conform art. 1349 alin. 1 din Codul Civil “Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atinge, prin acțiunile ori inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.


Potrivit art. 19 alin (5) CPP, repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. Art. 1381 C.Civ. prevede că orice prejudiciu, material sau moral rezultat din vătămarea integrității corporale,din încălcarea libertății sexuale,etc., dă dreptul la reparație, care se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.


În ceea ce privește întinderea reparației, răspunderea delictuală a inculpatului este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin infracțiune, potrivit dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., în în limitele în care partea civilă a exercitat acțiunea civilă în procesul penal.


Despăgubirea acordată părții civile trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat ( damnum emerges), câștigul pe care în condiții obișnuite partea civilă ar fi putul să-l realizeze și de care a fost lipsit (lucrum cessans), precum și cheltuielile pe care acesta le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
De asemenea Codul Civil prevede posibilitatea acoperirii inclusiv a prejudiciului cert,actual sau viitor creat prin pierderea șansei efective de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă.În acest caz reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurările și de situația concretă a victimei.

Rațiunea pentru care am ales să vorbesc prima dată de dispozițiile Codului Civil este aceea că prevederile Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală urmăresc dispozițiile Codului Civil atunci când vine vorba de acțiunea civilă în procesul penal, sau altfel spus repararea prejudiciului material și moral derivat din săvârșirea unei infracțiuni se face potrivit dispoziților legii civile. Cu alte cuvinte acțiunea civilă în procesul penal împumută reguli stabilite de legea civilă.
Persoana vătămată în procesul penal este persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta prevăzută de legea penală.


Din această definiție provine și natura prejudiciului ce poate fi cauzat prin comiterea unei infracțiuni, respectiv prejudiciul putand fi material sau moral.
Prejudiciul material este dauna produsă efectiv prin comiterea unei infracțiuni, de exemplu suma de bani ce ne-a fost furată, suma de bani ce am plătit-o pentru a ne recupera în urma unei agresiuni fizice, suma de bani sau echivalentul în bani a bunurilor cu care am fost înșelați de către partner, suma de bani ce trebuia plătită către stat dacă evidențam în mod corect toate operațiunile comerciale etc.
Prejudiciul moral este dauna care atinge interesele extrapatrimoniale și neeconomice ale persoanei, lezând drepturile personalității, de exemplu: atingeri aduse demnității și reputației unei persoane, dureri psihice provocate prin vătămări corporale sau prin pierderea unei persoane dragi.


Cele mai des întâlnite situații de reparare a prejudiciului moral în cazul săvârșirii unei infracțiuni sunt cazurile infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă rezultate din accidente rutiere.


Dacă în cazul vătămarilor corporale din culpă, persoana direct interesată poate să obțină despăgubiri care să compenseze nivelul de trai anterior comiterii infracțiunii, în cazul infracțiunilor de ucidere din culpă s-au constatat cazuri în care instanțele au acordat moștenitorilor despăgubiri morale mai mici decât în cazul uciderii unui urs, respectiv mai mici de 40.000 euro. Această despăgubire fiind stabilită în anexa nr. 2 din legea 407/2006.


Confiscarea, în materia dreptului penal, reprezintă modalitatea prin care statul devine proprietar al unor bunuri care anterior au fost supuse unor măsuri asigurătorii dispuse de organele judiciare.


În dreptul penal există două tipuri de confiscari: confiscarea specială și confiscarea extinsă.


Confiscarea specială reprezintă norma generală în cazul confiscării, aceasta fiind reglementată de art. 112 Cod Penal.


De menționat este și faptul că în cazul bunurilor folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și bunuri folosite pentru a asigura scăparea sau păstrarea folosului obținut ori a produsului obținut, confiscarea specială se poate dispune și asupra bunurilor aparținând altor persoane, însă doar în cazul în care acesta a cunoscut scopul folosirii lor.


Tot cu privire la aceste cazuri, este de menționat că se poate confica și doar în parte, atunci când valoarea bunului este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei în echivalent.


În cazul bunurilor folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală confiscarea specială nu se aplică în cazul săvârșirii faptelor prin presă.


După părerea mea, cel mai important aspect este faptul că pot fi supuse confiscării speciale și bunurile sau banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării.


Astfel, prin această prevedere legală, în cazul spre exemplu al unei evaziuni fiscale comise cu 8-10 ani în urmă, sumele de bani obținute prin exploatarea acestor sume pot fi și ele confiscate. Asta înseamnă că se poate aplica cel puțin dobânda legală asupra acestor sume de bani, iar în cazul în care se dovedește că aceste sume de bani au stat la baza obținerii de unei averi se poate ajunge la confiscarea acesteia prin intermediul confiscării speciale.


Confiscarea specială este o măsură de siguranță care poate fi aplicată în cazul în care o persoană a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată și care se poate lua și atunci când făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.


Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă o infracțiune a fost comisă din eroare, în stare de inoxicație involuntară completă, în stare de iresponsabilitate, în caz de constrânge fizică sau morală, în cazul în care s-au depășit limitele unei apărări proporționale sau în cazul unui minor sub 14 ani această măsură de sigurnață se aplică.
Aceste cazuri enumerate fac ca o faptă prevăzută de legea penală să nu fie pedepsibilă, întrucât fapta este neimputabilă, însă este foarte important de știut, chiar dacă nu se aplică o pedeapsă, confiscarea specială se aplică.

Confiscarea extinsă este definită tot ca o măsură de singuranță, însă aceasta are aplicabilitate mult mai restânsă, respectiv pentru a putea fi aplicată trebuie să existe o hotărâre de condamnare. De asemenea este necesar ca pedeapsa pentru infracțiunea comisă să fie de 4 ani sau mai mare, spre exemplu în cazul comiterii unei infracțiunilor de furt simplu, abuz de încredere, abuz de încredere în frauda creditorilor, gestiunea frauduloasă sau înșelăciunea forma tip, acest tip ce confiscare nu poate fi aplicată.


O altă condiție este că infracțiunea trebuie să fie susceptibilă de a îi procura persoanei un folos material și dacă instanța își formează convingerea că bunurile respective provin din activității infracționale.


În legătură cu formarea convingerii că bunurile provin din săvârșirea de infracțiunii, Codul Penal prevede că aceasta se poate baza și pe disproporția dintre veniturile licite și averea persoanei.
Legea prevde că această măsură de siguranță poate avea ca obicet bunuri dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte de comiterea infracțiunii și cinci după momentul comiterii infracțiunii până la data emiterii actului de sesizare a instanței.


Aspectul cel mai important al confiscării extinse este acela că se poate dispune și asupra bunurilor transferate terților, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării. În acest caz se vor avea în vedere și valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terț unui membru de familie sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deține controlul.
Prin această măsura de siguranță se dă posibilitatea de a se confisca bunuri ale persoanei condamnate care nu derivă în mod necesar din comiterea infracțiunii judecate, ci dintr-o disproporție între veniturile licite și averea persoanei, în fapt fiind o confiscare de avere ce nu poate fi dovedită prin venituri licite.
De menționat ar fi această reglementare a fost adoptată ca urmare a transpunerii deciziei-cadru 2005/212/JAI a consiliului de justiție și afaceri interne ale statelor UE. Deci statul român a așteptat nu mai puțin de 7 ani până la transpunerea legislației UE.

Desigur că pentru aplicarea acestei măsuri de siguranță este nevoie de administarea de probatorii temeinice care să verifice veniturile realizate, bunurile mobile deținute și care au fost deținute, rulajele conturilor bancare deținute, identificarea valorilor mobiliare deținute de către persoana condamnată, precum și cele transferate de un terț unui membru de familie sau de către o persoană juridică asupra căreia persoana condamnată deține controlul, cercetarea patrimoniului dobândit de persoanele fizice autorizate sau de către persoanele juridice supuse înmatriculării în Registrul Comerțului, inclusiv a părților sociale deținute și a capitalului social al acestor societăți, verificarea declarațiilor de avere ale persoanei condamnate, ale unui terț sau sau ale unui membru de familie al persoanei condamnate, în măsura în care aceștia dețin sau sau au deținut calitatea de funcționar public.


Toatre acestea pentru perioadă de 5 ani înainte de momentul săvârșirii infracțiunii, și, dacă este cazul, ulterior momentului săvârșirii infracțiunii până la data emiterii actului de sesizare al instanței.
Astfel, se conturează cu ușurință necesitatea specializări unor persoane pentru efectuarea de astfel de cercetări, care exced cercetarea penală a unei infracțiuni, în doctrina juridică vorbindu-se foarte mult despre necesitatea unei investigații financiare.

2. În prezent, care este procedura prin intermediul căreia Statul Român poate confisca diverse sume de bani, case, mașini ori chiar terenuri?


Astfel este nevoie a se stabili natura bunului, cui aparține și dacă fapta prevăzută de legea penală este infracțiune.


Astfel, dacă bunul este produs prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, folosit sau destinat a fi folosit la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, folosit pentru a asigura scăparea sau păstrarea folosului obținut ori a produsului obținut, a fost dat pentru determinarea săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti făptuitorul sau este intrezisă deținerea de către lege, acesta urmează a fi confiscat chiar dacă făptuitorul nu va fi pedepsit, în cazul în care comite o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.


Dacă bunul este dobândit prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală acesta se restituie de obicei persoanei vătămate. Cel mai important aspect al măsurilor asigurătorii este măsura asigurătorie aplicată în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, care se aplică asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența probabilă a acestora.


Așa cum arătat anterior măsurile asigurătorii pot fi aplicate și asupra bunurilor aparținând altor persoane, dacă sunt îndeplinite condițiile privind confiscarea specială sau extinsă.


Se poate aplica o măsură asigurătorie și în vederea garantării executării pedepsei amenzii, însă doar asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. Măsurile asigătorii se iau prin indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin aplicarea unui sechestru asupra acestora. Acest proces începe cu identificarea bunurilor prin verificări la Oficiul de Cadastru și Intabulare pentru bunuri imobile, pentru bunuri mobile se verifică evidențele primăriei și serviciului fiscal din localitatea în care are domiciliul persoana, Depozitarul Central pentru valorile mobiliare – acțiuni la diverse societăți, Oficiul Registrului Comerțului pentru calitatea de asociat la societății comerciale precum și alte entității care țin registre de înmatriculare bunuri mobile.


De asemenea, se pot efectua verificări la serviciul fiscal în vederea identificării conturile bancare și se poate emite ordonanță de către procuror pentru a se cunoaște conținutul sau disponibilul bănesc din cont, dacă există.
După ce este identificat bunul, procurorul în timpul urmăririi penale emite o ordonanță de sechestru asigurător pentru bunuri sau poprire.


Aceasta ar fi varianta de preferat, însă este legal aplicat și sechestrul fără a se menționa bunurile asupra cărora se aplica. În practică cea mai frecventă aplicare a sechestrului se face pe toate bunurile personei vizate, făra o identificare amănunțită a acestora. Încă un aspect important este că se poate emite sechestru și pentru bunurile viitoare ale persoanei.


După ce se emite această ordonanță, este citată persoana în cauza căreia i se aduce la cunoștință sechestru asigurător sau poprirea, printr-un proces-verbal. De regulă acesta procedura este realizata de către organul de cercetare penală.
În cazul popririi, ordonanța se transimte către instituția care administreaza contul, care este obligată să oprească eliberarea sumelor de bani existente în cont.
În cazul schestrului asigurăror asupra bunurilor imobile, ordonanța se transimte către Oficiul de Cadastru și Intabulare pentrru notarea sechestrului, din acel moment până la ridicarea sechestrului sau confiscarea bunului, proprietarul nemaiputând dispune de bunul respectiv.


Cu privire la bunurile mobile, acestea au reglementări diferite în funcție de tipul bunului, astfel bunurile perisabile se predau autorităților competente, potrivit profilului de activitate. Metalele și pietrele prețioase și mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituție bancară titlurile de valoare interne, obicetele de artă sau de muzeu și colecțiile de valoare se predau spre păstrare instituțiilor de specialitate.


Sumele de bani se depun într-un cont constituit potrivit legii speciale.


Pentru bunurile mobile cu o valoare de mai mare de 15.000 euro sau sumele de bani există un custode desemnat de către lege, respectiv Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilzate – ANABI.


Astfel ANABI este autorizat să depună sumele de bani în conturi de depozit, obținându-se astfel dobândă pentru aceștia.
Bunurile imobile de obicei sunt lăsate în custodia proprietarului.
Este de menționat că măsurile asigurătorii se pot lua și de instanța de judecată, însă aceste cazuri sunt mai rare.


După aplicarea măsurilor asigurătorii, suspectul, inculpatul precum și orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței la judecătorul de drepturi și libertății, care poate decide inclusiv ridicare măsurilor asigurătorii în cazul unei dispunerii sau punerii în executare nelegale sau netemeinice.

3. Ce fac autoritățile noastre după ce confiscă bunurile dobândite prin săvârșirea unor infracțiuni?


În cazul în care nu există acordul proprietarului, această procedură de valorificare anticipată poate avea loc însă doar dacă atunci când în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel puțin 40% în raport de cea de la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, când există riscul expirării termenului de garanție, când sechestrul a fost aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere sau atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreținere necesită cheltuieli diproporționate în raport cu valoarea bunului.

Deci există o procedură provizorie în cursul procesului penal cu privire la valorificarea unor tipuri de bunuri, însă confiscarea se face doar la finalul procesului penal. Astfel, prin hotărârea judectătorească, instanța dispune confiscarea bunului supus măsuri asigurătorii sau dimpotriva ridicarea măsurii asigurătorii și restituirea bunului.


Bunurile se confiscă în favoarea statului.


Custodele ANABI pentru bunurile pe care le admistrează, repartizează sumele de bani sau procedează la vânzarea lor la licitație în cazul în care nu s-au valorificat anticipat. Pentru bunurile care intră în proprietatea satului, Direcția de Generală Executări Silite Cazuri Speciale sau executorii judecătorești organizează licitații pentru valorificare.


ANABI poate să pună la dispoziție altor instituții bunurile imobile intrate în proprietatea privată a statului prin confiscare, în acest sens, existând o hotărâre de guvern emisă în anul 2018, care însă, din câte cunosc nu a fost folosită cu prea mare succes. Din informațiile furnizate de către ANABI, problemele ar fi legate de imobilele necorespunzătoare supuse măsurilor asigurătorii.


De asemenea ANABI poate da în folosință gratuită, bunurile confiscate din proprietatea privată a statului asociațiilor sau fundațiilor, înaintând în acest sens o propunere Ministerului Finanțelor care va iniția o hotărâre de guvern.


Sumele rezultate din valorificarea bunurilor imobile și mobile, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare se alocă de către ANABI, astfel: 20% Ministerului Educației, 20% Miniterului Sănătății, 15% Ministerului Afacerilor Interne, 15% Ministerului Public, 15% Ministerului Justiției și 15% pentru asociații și fundații cu obiect de activitate în domeniul social și pentru academii de ramură înființate în baza unei legi speciale.


Mai este de menționat faptul că persoana fizică sau juridică ce deține o hotarâre judecătorească definitivă în cauzele penale, ce îi conferă dreptul la obținerea reparării prejudiciului provenit dintr-o faptă penala se va putea adresa executorului judecătoresc. Acesta va proceda la demararea executării silite, strict pentru latura civilă în aceeși modalitate ca în cazul hotărârilor din materie civilă.

4. În cazul în care acestea se scot la vânzare/licitații, cine le poate cumpăra?
Cei interesați vor fi invitați să depună înainte de termenul fixat pentru organizarea licitației o seriei de documente, arătându-și în acest fel intenția de participare.

De curând ANABI a lansat o platformă pentru organizarea licitațiilor publice în vederea vânzării prin mijloace electronice a bunurilor confiscate. Cei care doresc să liciteze pentru bunurile scoase la vânzare trebuie să se înregistreze și apoi pot participa la licitație online.

5. Inculpatul de la care a fost confiscat bunul respectiv poate participa la o eventuală licitație, pentru a-și recupera mașina, casa ori terenul?


Debitorul de la care a fost confiscat bunul nu va putea fi adjudecar, nici personal și nici prin persoane interpuse.

6. Ce îmbunătățiri apreciați că s-ar putea aduce legislației existente, astfel încât prejudiciile să poată fi recuperate într-o mai mare proporție?


Cu toate că, potrivit datelor oficiale furnizate de către Ministerul Public în Rapoatele de activitate anuale, procentul de recuperare a prejudiciilor cauzate prin săvârșirea de infractiuni prezintă un trend ascendent, faptele penale nu trebuie să rămâna o activitate profitabilă.


Fiind binecunoscut faptul că există o practică obișnuită a personelor ce obțin beneficii în urma săvârșirii de fapte penale de a le pune la adăpost în afara granițelor, o măsură eficientă consider că ar putea fi o mai bună cooperare internațională pentru identificarea activelor, indisponibilizarea lor si in final recuperarea prejudiciilor.


De asemenea implicarea ANABI, în fazele incipiente ale proceselor penale, ar putea sa aduca un aport semnificativ pentru a împiedica persoanele cercetate să ascundă bunurile provenite din infractiuni, prin oferirea de informații organelor de urmarire penala.


Mă pot gândi și la o îmbunătățire a colaborării dintre instituțiile publice ce dețin informații cu privire la bunuri. În acest sens o evidență comună care să cuprindă informații complete asupra bunurilor, consider că ar aduce o eficientizare semnificativă întregului proces de recuperare a prejudiciilor. Spun acest lucru având în vedere că stabilirea unei strategii cu o logistică solidă și eficientă in vederea identificării, evaluarii și valorificării bunurilor provenite din fapte penale ar face ca timpul scurs de la luare masurilor asiguratorii si pana la recuperarea efectiva a prejudiciilor sa fie cât mai scurt.


În ceea ce privește legislația, Romania a implementat deciziile europene în acest domeniu, DIRECTIVA 2014/42/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI, fiind aplicată prin operaționalizarea ANABI.
De menționat că Romania nu mai are proceduri de infrigement care să vizeze recuperarea prejudiciilor din infracțiuni.


Cu privire la aplicare acestora, lucrurile sunt încă nesatisfăcătoare, însă trebuie avut în vedere că măsura specială a confiscării extinse se aplică doar pentru infracțiunile comise după anul 2012. Având în vedere că procesul penal în cazul infracțiunilor economice durează uneori până la termenul de prescripție de 12 sau 16 ani de la data comiterii infracțiunii pot afirma că sunt încă la începutul aplicării acestei măsuri, deși ea intrat în vigoare în urmă cu 9 ani.


Este notorie greutatea cu care se investighează infracțiunile economice, unde s-ar preta cel mai mult aplicarea acestor.


Momentan nu există o definire clară a procedurii de lucru în cadrul procesului de identificare și sechestrare a bunurilor care ar putea face obiectul confiscării extinse.


Având în vedere că măsurile asigurătorii necesită propriile lor verificări separate de cercetarea comiterii infracțiunii în doctrina juridică s-a formulat necesitatea realizării unei investigații financiare.


Părerea mea este că odată stabilite obiectivele, această investigație financiară în scopul identificării bunurilor asupra cărora se pot dispune măsuri asigurătorii, poate realizată de către inspectorii antifraudă delegați la parchetele de pe lângă Tribunale.


Desigur, în acest sens și ANABI poate consilia cu cele mai bune practici, iar din rapoartele anuale de activitate se pare că fac acest lucru.


În concluzie, legislație aliniată la UE avem, resursă umană ar exista rămâne să vedem practica.


Citește și

Harta infracționalității
Mai sunt interlopi în Constanța? Ce spune prim-procurorul Mihai Stanciu, de la Parchetul Judecătoriei


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii