Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei clădiri a câte şapte etaje fiecare, în zona Mamaia Nord. Cine este investitorul şi ce a anunţat APM Constanţa

ro

28 Nov, 2017 00:00 4078 Marime text
Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa anunţă publicul interesat asupra depunerii Raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Construire locuinţe colective D+P+7e, corp T1, corp T2, corp T3 cu spaţii comerciale la parterul fiecărui corp de clădire. Investiţia imobiliată va fi amplasată în oraşul Năvodari, zona Mamaia Nord, Trup 1 (DL), strada D8, lot 1/3, nr. cadastral/CF 114248. Titularii viitoarelor blocuri sunt Dorinela Pricop, Gica Pricop, investitor - Credit Group Management SRL, iar cesionar Flaminia Black Sea SRL.
 
Tipul deciziei posibile luate de APM Constanta poate fi emiterea sau respingerea acordului de mediu. Raportul poate fi consultat la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta, strada Unirii nr. 23 şi la sediul titularului Dorinela Pricop, Gica Pricop, investitor - Credit Group Management SRL şi cesionar Flaminia Black Sea SRL prin Rădoi Daniel, între orele 09.00 - 13.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii, opinii, observaţii privind documentele menţionate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului APM Constanta, strada Unirii, nr.23, până la data de 13.12.2017.

Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc în oraşul Năvodari, zona Depozit 10, strada D3 nr.10, în data de 13.12.2017, începând cu ora 16.00.

Credit Group Management SRL, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 2013, Credit Group Management SRL are sediul în Eforie Sud, strada prof. Dr. Ion Cantacuzino nr. 32. Societatea se ocupă de activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii. Capitalul social de 200 de lei, integral varsat, este compus din 20 de părţi sociale. Alina Petre-Minciu este fondatorul societăţii. În anul 2016, Alina Petre-Minciu, în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii, a decis majorarea capitalului social prin cooptarea lui Fănică Ciocoiu, care devine asociat. Structura capitalului social de 400 lei, divizat în 40 parti sociale, este urmatoarea: Alina Petre-Minciu deţine 20 de părţi sociale a 10 lei fiecare şi o valoare totală de 200 lei, reprezentând 50% din capitalul social; Fanică Ciocoiu deţine 20 de părţi sociale a 10 lei fiecare şi o valoare totală de 200 lei, reprezentând 50% din capitalul social.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii