Se schimbă fața stațiunii Ambasador Mamaia SRL demolează un spațiu comercial pentru a construi un hotel de 3 etaje
Se schimbă fața stațiunii: Ambasador Mamaia SRL demolează un spațiu comercial pentru a construi un hotel de

O nouă investiție semnificativă va prinde contur în inima stațiunii Mamaia. Firma Ambasador Mamaia SRL a obținut astăzi, 29 iulie 2025, certificatul de urbanism nr. 1777 pentru desființarea unui spațiu comercial situat în zona Complex Magazine Dotări Azur și construirea unui hotel cu regim de înălțime P+2-3 etaje.
Potrivit documentului emis de autoritățile locale, noua construcție va respecta normele urbanistice care impun retragerea succesivă a ultimelor două niveluri – 75%, respectiv 50% din suprafața etajului inferior neretras. Certificatul are o valabilitate de 24 de luni, până la data de 29 iulie 2027, și este emis în scopul obținerii autorizației de construire.
Investitor cu vechime în Mamaia
Ambasador Mamaia SRL este o firmă cu o istorie de peste trei decenii în turismul constănțean, fiind fondată în 1992. Societatea a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de aproape 2,9 milioane lei, cu un profit de 214.433 lei, în creștere cu 341% față de anul anterior, în ciuda unei scăderi drastice a personalului (doar 3 angajați activi în prezent).
Firma este controlată de familia Butnaru, cu Mariea Butnaru deținând 80% din părțile sociale și funcția de administrator din 1991, iar Daniela Butnaru, asociat minoritar, activă și în alte firme din zona litoralului.
Modernizare în centrul stațiunii
Noul hotel se va ridica într-o zonă cu tradiție comercială și turistică – Mamaia, nr. Complex Magazine Dotări Azur – într-un context în care multe spații vechi sunt înlocuite de unități de cazare moderne.
Firma deține, de asemenea, un punct de lucru activ pe plaja Mamaia II, contractat până în 2034, consolidându-și astfel prezența pe litoralul românesc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp