Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:21 21 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul Spitalului de Pediatrie Constanța a ajuns pe masa inspectorilor de la APM Constanța

ro

25 Aug, 2021 00:00 961 Marime text
  • Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Spitalului de Pediatrie
  • Unitatea medicală va fi amplasată pe strada Vifor Haiducul (Ștefan Donciu), nr.32
  • Amintim că Direcția de Sănătate Publică Constanța a obținut marți, 6 iulie 2021, un certificat de urbanism în acest sens
 
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Spitalului de Pediatrie al Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța.
 
Este vorba de implementarea proiectului „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare pentru Spital Pediatrie, Constanța”, propus a fi amplasat în judeţul Constanţa, municipiul Constanța, str. Vifor Haiducul (Ștefan Donciu), nr.32.
 
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanța.
 

Certificat de Urbanism

 
Amintim că Direcția de Sănătate Publică Constanța a obținut marți, 6 iulie 2021, un nou certificat de urbanism pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului de Pediatrie. Conducerea DSP Constanța a precizat că era necesară eliberarea unui nou document pentru următorii pași în demararea proiectului.
 
Astfel, prin CU 2124 din data de 6 iulie 2021 se dorește „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Spitalului de Pediatrie”, situat pe strada Vifor Haiducul nr. 32, din municipiul Constanța.
 
Este al doilea astfel de document emis de municipalitate în acest an. Contactată telefonic de către cotidianul ZIUA de Constanța, Cristina Schipor, director executiv al DSP Constanța, a precizat că era necesară emiterea unui noi document. „Când am obținut primul certificat, am avut și niște recomandări, pe care le-am remediat. Noi dorim să facem proiectul pe fonduri europene, am remediat ce era nevoie și acum putem merge mai departe cu proiectul”, a spus directorul DSP Constanța.
 
Amintim că Direcția de Sănătate Publică Constanța prin Cristina Mihaela Schipor a obținut Certificatul de Urbanism nr.1444 din data de 6 mai 2021 06/05/2021 pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea pentru Spitalul de  Pediatrie care va funcționa pe strada Vifor Haiducul nr. 32. Este vorba de fostul sediu al Spitalului Universitar CF Constanța, din cartierul Palas.
 

Ce lucrări vor fi făcute

 

„Este un proiect mai vechi. Ministerul Sănătății, așa cum am mai spus-o în 2018, ne-a dat în administrare această clădire, clădire care este într-un stadiu avansat de degradare. În sfârșit, vă dați seama, costurile pentru conservarea ei sunt foarte mari și pot să vă spun că am apelat chiar și la Penitenciarul Poarta Albă pentru a face curățenie acolo.

Atunci ne-am gândit… ce putem face? Nu putem sta să ne uităm impasibili la o clădire a statului care se degradează și care produce și costuri de a întreține clădirea degradată. La nivelul direcției am constituit un grup de lucru și foarte tehnic și aplicat de a identifica nevoile și specialitățile pe pediatrie. Ne-am gândit să depunem un proiect la CNI de renovare. Renovare înseamnă demolarea acelei clădiri pentru că nu se mai ridică la standardele actuale de a putea face un spital. Proiectul este pe renovare, dar se va dărâma ce e acolo și se va păstra ce poate fi păstrat. De asemenea, execuție și modernizare.


Este pe lista de sinteză. Am depus și obținut certificatul de urbanism, așa și cum dumneavoastră ați descoperit. Acum suntem în faza în care strângem toată documentația de a fi în stare să depunem la CNI, să facem procesul verbal de predare a amplasamentul locației și a demara procedura.


Încă nu au fost estimate costurile. Suntem în plin proces de a ajunge la un cost final. Suntem în legătură și cu spitale din București pentru a ajunge să vedem ce ne trebuie pe aceste specialități pe care le-am identificat ca fiind deficitare la nivel de județ, chiar a Dobrogei. Așa cum știm, Spitalul Județean tratează copii din toată zona. Ne dorim un spital care să fie în toată regula cuvântului – să aibă urgență, laborator, imagistică – absolut tot ce trebuie. Suntem foarte atenți. Nu am vrea să scăpăm nimic din ceea ce este nevoie.

Va fi o clădire cu sală de operație la etajul patru. Ne dorim cam 70 de paturi, fără bloc operator”, a punctat Cristina Schipor, în cadrul unui interviu ZIUA LIVE.
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Încă un pas pentru înființarea Spitalului de Pediatrie Constanța. Ce spune directorul DSP, Cristina Schipor

Directorul executiv al DSP Constanța, Cristina Schipor, interviu despre Spitalul de Pediatrie


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii