Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:18 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiție masivă! Paul Nicolau (Pescobar) de la Taverna Racilor reabilitează Vila Minerva din Techirghiol. De la cine a cumpărat? (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

04 May, 2023 00:00 14435 Marime text
  • Conform surselor noastre, proprietarii au decis să scoată la vânzare Vila Minerva pentru suma de 650.000 de euro
 
Pe pagina de Facebook a Tavernei Racilor Herăstrău, un cunoscut restaurant din București, apare Paul Nicolau (Pescobar) care anunță că Vila Minerva din Techirghiol, județul Constanța va fi reabilitată de către el, printr-o investiție masivă de 2 milioane de euro.
 
„#Pescobar investește la Techirghiol 2 milioane de euro în reabiltiarea unei perle locale, Vila Minerva, locație cu o istorie impresionată, înființată în 1916. A deservit ca și bază de tratament balneo-climateric! Extind afacerea mea în această direcție, durerea mea continuă de cervicală mă face să investesc într-un centru în care mulți să-și găsească vindecare! Nămol, kinetoterapie, ozonoterapie, într-un boutique retreat hotel by PESCOBAR”, se arată în filmarea apărută pe cunoscuta rețea de socializare.


 
Conform surselor noastre, proprietarii au decis să scoată la vânzare Vila Minerva pentru suma de 650.000 de euro, însă negocierea s-a încheiat de curând și nu se cunoaște suma pentru care cei doi privați s-au înțeles. De altfel, contractul ar urma să fie semnat, conform surselo noastre în acest final de săptămână.
 
Innovative Derm SRL, proprietarii clădirii, au încercat să facă o investiție în trecut, însă problemele financiare nu au putut să ducă la bun sfârșit centrul medical dorit. Construită iniţial ca sanatoriu pentru invalizi, această vilă înălțată în perioada interbelică reprezintă una din cele mai frumoase și vechi locuri de odihnă de pe litoral. Așa cum menționam, în 2018, Innovative Derm SRL a solicitat de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța emiterea acordului de mediu pentru proiectul: „Extindere, modernizare, recompartimentare, schimbare de destinație pentru Vila Minerva, complex medical dermatologie, anti-ageing și recuperare medicală, organizare de șantier și împrejmuire”.
 

Afacerile lui Paul Nicolau

 
Conform Registrului Comerțului, Paul Nicolau apare doar în firmele Gestelau SRL și Paco Sales & Consulting SRL, cât și în Premium Raci SRL (radiată). Cele două firme nu produc niciun fel de profit, fiind inactive fiscal.
 
Gestelau SRL este inactivă fiscal, conform confidas.ro, ultima raportare financiară fiind din 2016, cu o pierdere de 4.000 lei și o cifră de afaceri de 590 lei. Sediul social al firmei este în Constanța, într-un apartament de pe aleea Egretei nr. 11. Asociați în firma aceasta sunt Nicolau Paul și Dinulescu Horia Alexandru, ambii cu o cotă parte de 50%, Nicolau fiind administrator. Firma a avut un punct de lucru în Mamaia, zona Cazino, la terasa nr. 2, care nu mai este valabil.
 
Paco Sales & Consulting SRL este, de asemenea, inactivă fiscal, încă din 2014. Sediul social este în București, pe strada Ion Urdăreanu nr. 3, fiind fondată în anul 2011. Activitatea principală este „Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet”, conform codului CAEN. Anca Constantin este asociat unic, iar Paul Nicolau și Anca Constantin sunt administrator. De altfel, Paul Nicolau a fost asociat în trecut în firmă, dar conform Monitorului Oficial al României, s-a retras din această calitate, cesionând părțile sale sociale către Anca Constantin.
 

Taverna Racilor

 
„Sunt Paul Nicolau, omul cu racii” scrie pe pagina oficială a Tavernei Racilor (https://tavernaracilor.ro/omul-cu-racii/), imaginea lui Paul Nicolau (37 ani) fiind asociată direct cu restaurantul, care funcționează pe firma deținută de Florian Nicolau (69 ani).
 
Taverna Racilor Herăstrău funcționează pe firma Commercial Diplomatic Club SRL, firmă fondată în anul 2018 și cu sediul pe strada Polonă nr. 37, din Capitală. Activitatea principală este „Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peşte, crustacee şi moluşte”, conform confidas.ro.
 
Asociat unic este Nicolaeu Florian, care are și calitate de administrator. Ca puncte de lucru raportate, regăsim contract de locațiune în București, pe strada Bacaloglu nr. 1, un alt contract de închiriere pe strada Băneasa din București, Debarcader Jianu, Vapor Buftea. Ca venituri raportate, în anul 2021, firma a declarat 14 salariați, un profit de 1,5 milioane lei și o cifră de afaceri de peste 6,6 milioane lei.
 
PRECIZĂRI

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Vila „Minerva“ din Techirghiol se va transforma în Complex medical, centru de tratament dermatologic, recuperare și nutriție

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii