Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:45 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imobil de pe strada Tudor Vladimirescu, ras de pe faţa pământului. Ce investiţie imobiliară îi va lua locul (galerie foto)

ro

23 Jan, 2018 00:00 2764 Marime text
Lucrările de demolare a unui imobil situat în municipiul Constanţa, strada Tudor Vladimirescu nr. 46, demarate de Elemar SRL, au fost finalizate.
 
Potrivit panoului informativ, beneficiarul viitoarei investiţii este Elemar SRL, iar proiectant general - Atelier Dotart SRL, arhitect Ovidiu Mimler. Cei care locuiesc în zonă susţin că pe locul imobilului demolat va fi ridicat un bloc. Informaţia a fost confirmată şi de proiectant, care a precizat că în locului imobilului desfiinţat va fi ridicat un bloc P+3 etaje. Tot el ne-a anunţat că beneficiarul lucrării este societatea Elemar SRL, cu sediul în Constanţa.
 
Reamintim că firma Elemar SRL va desfiinţa două imobile situate pe strada Tudor Vladimirescu şi, respectiv, pe strada Mihai Viteazu. Primăria Constanţa a emis Autorizaţia de desfiinţare nr. 102 din 21 decembrie 2017 pentru desfiinţarea unui imobil (locuinţă) cu regim de înălţime parter de pe strada Tudor Vladimirescu. Autoritatea publică locală a mai eliberat Autorizaţia de desfiinţare nr. 103 din 21 decembrie 2017 pentru desfiinţarea unui imobil situat pe strada Mihai Viteazu nr. 60. Şi acest imobil reprezintă o locuinţă cu regim de înălţime parter. Ambele acte sunt valabile 12 luni.

Precizăm că am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii societăţii Elemar SRL, însă cele două numere de telefon de pe fişa Registrului Comerţului nu sunt valabile.

Elemar SRL, în datele Registrului Comerţului

Societatea înfiinţată în anul 1996 are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Carmen Elena Georgescu, născută pe 21.02.1971, în Constanţa, este asociat unic şi administrator al firmei care se ocupă de comerţul cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate.
 
Firma are puncte de lucru în Bucureşti, strada Horia Măcelariu nr. 83; Năvodari, strada D1 nr. 21, lotul 165, zona trup Mamaia Nord, lotizare depozit 1; magazin textile-încălţăminte din Mamaia, Complex Perla Mamaia; municipiul Constanţa, strada Jupiter nr. 1B, etaj 4; municipiul Constanţa, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C, incinta Centrul Comercial City Park Mall, Unitatea P90; municipiul Constanţa, strada Ştefan cel Mare nr. 47A, parter; municipiul Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu nr. 220, magazin Vicino.
 
În anul fiscal 2014, firma cu trei salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 392.184 de lei şi un profit de zero lei. De asemenea, în anul 2015, firma cu nouă salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 2.013.803 lei şi un profit de zero lei. Situaţia financiară pe anul 2016 a Elemar SRL este următoarea: opt salariaţi, o cifră de afaceri de 1068.848 de lei şi un profit de 24.544 de lei.

Citeşte şi: 

 
Două imobile din Constanţa vor fi puse la pământ. A fost obţinută autorizaţia de desfiinţare

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii