Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:48 21 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fabrică de amidon la Medgidia. Proiectul investitorului Omnia Europe SA, în dezbatere publică la APM Constanţa

ro

16 Sep, 2019 00:00 1478 Marime text

Omnia Europe SA, reprezentată prin Dănuţ Preda, a depus la Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa raportul privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Construire fabrică de amidon, instalaţii aferente, clădiri de birouri, administrative şi împrejmuire“, propus a fi amplasat in municipiul Medgidia, intravilan, nr. cadastral 106771.


APM Constanţa poate emite sau respinge acordul de mediu. Raportul privind impactul asupra mediului  poate fi consultat la sediul APM Constanţa din municipiul Constanta, str. Unirii, nr.23, luni-vineri, între orele 10.00-14.00.  Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc la Primăria Municipiului Medgidia, strada Decebal nr. 35, în data de 14.10.2019, începând cu ora 14.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observaţii privind documentele menţionate la sediul APM Constanţa, până la data de 14.10.2019.

Date despre proiect



Terenul, în suprafaţă de 103.038,96 mp, este proprietate a actualului beneficiar, SC Omnia Europe SA, conform actelor de proprietate, şi are următoarele vecinătăţi: la nord - drum şi Canalul Dunăre - Marea Neagră, la sud - proprietate privată, la vest - drum şi cale ferată, la est - proprietate privată. Clădirile se vor ridica, în funcţie de destinaţia lor, pe diferite structuri de rezistenţă. Structura va fi din cadre de beton armat cu închideri din zidărie de BCA/cărămidă şi tâmplărie de aluminiu sau PVC cu geam termopan pentru clădirile de birouri, sociale, iar structura metalică cu închideri din panouri de tip sandvici va fi destinată construcţiilor aferente fabricii. Silozurile vor avea structură din oţel. Acoperirea se va realiza în funcţie de destinaţia clădirilor.
 

Omnia Europe SA, în datele Registrului Comerţului



Înfiinţată în anul 2015, societatea are sediul în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 4.398.240 de lei, integral vărsat, este de 9.996 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 440 de lei. Acţionar persoană juridică este Omnia Nisasta Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi, cu sediul în  Turcia, cu 99,99% din capitalul social, iar acţionar persoană fizică este Tosmur Fatih, cu 0,01% din capitalul social. Persoane împuternicite ale societăţii, care se ocupă de fabricarea amidonului şi a produselor din amidon, sunt
Tosmur Fatih - preşedinte Consiliu de Administraţie, Koc Fatih - membru în CA, Akarcali Talat Şahin - membru în CA, Uysal Florina Narcisa - membru în CA. Cenzorul societăţii este Ernest & Young Assurance Services SRL, reprezentat prin Cora Anamaria.

În anul fiscal 2016, societatea cu un singur salariat a raportat o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 758.695 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea cu un singur salariat a înregistrat o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 548.851 de lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 586.646 lei.

Citeşte şi:

O firmă din Bucureşti investeşte într-o fabrică de amidon, la Medgidia

Ti-a placut articolul?

Comentarii