Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:27 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce va construi SC Luca SRL pe plaja din Mangalia. Clădirile vor fi provizorii (document)

ro

31 Oct, 2018 00:00 454 Marime text
SC Luca SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa un memoriu de prezentare pentru construirea unei unităţi pentru activitate turistică, cu funcţiune de cazare.
 
Amplasamentul se află în Mangalia, zona limitrofă plajei Mangalia, sector „A”, strada Portului nr. 75. Societatea, prin administratorul Gelu Luca, a punctat în memoriul depus că prin intermediul investiţiei titularul propune construirea a două imobile cu regim de înălţime P+1E cu destinaţia construcţii turistice provizorii cu funcţiunea de cazare, cu structură uşoară demontabilă din lemn şi metal, în zona limitrofă plajei Mangalia. Terenul are o suprafaţă totală de 373,87 mp şi aparţine domeniului public al municipiului Mangalia, fiind deţinut de SC Lial Star Import-Export SRL, în baza contractului de cesiune.
 
Terenul propus pentru realizarea investiţiei este situat la rădăcina digului de protecţie al plajei din zona portului turistic Mangalia. Se vor amenaja spaţii verzi în suprafaţă de 264,6 mp (70,75% din suprafaţa terenului).
 

Luca SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1991, firma are sediul social în municipiul Mangalia. Capitalul social subscris, de 240 de lei, integral vărsat, este compus din 24 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi în firmă sunt Lucian Luca, născut pe 30.10.1969, în comuna Stanileşti, Vaslui, şi Gelu Luca, născut pe 19.07.1959, în comuna Lunca Banului, Vaslu, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care are ca obiect de activitate „agenţii imobiliare“.
 
În anul fiscal 2015, firma cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de 96.925 de lei şi un profit de 4.379 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu zero salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 23.995 de lei şi un profit de 1.418 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri de 26.812 lei şi un profit de 9.910 lei.
 
Citeşte şi:
 
Luca SRL va construi în zona limitrofă a plajei Mangalia. Ce a solicitat de la ABADL
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii