Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ali Nurhan, manager general al HC Dobrogea Sud Constanţa, a primit undă verde de la municipalitate. Este vizat un hotel din Mamaia

ro

13 Nov, 2017 00:00 2443 Marime text
Primăria Municipiului Constanţa a eliberat, pe data de 8 noiembrie, Certificatul de urbanism nr. 3516 pentru Ali Nurhan, manager general al HC Dobrogea Sud Constanţa.
 
Actul vizează „Construire imobil p+4e cu funcţiunea de hotel-apartament“, situat în staţiunea Mamaia, zona Club Nautic Pinguin, lot 4, fiind valabil 24 de luni.
 
Reamintim că Nurhan Ali a primit, în luna septembrie a anului 2012, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa. Cu acest prilej, fostul consilier local social-democrat a primit şi un teren situat în staţiunea Mamaia, teren pe care s-a hotărât să îl valorifice.
 
Potrivit memoriului tehnic de arhitectură, terenul are o suprafaţă de 478 mp, nu face parte dintr-o zonă protejată şi nu există interdicţii de construire. Potrivit lui Nurhan Ali, aşa cum a declarat în martie 2017, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, viitorul hotel ar urma să găzduiască, pe viitor, foarte mulţi sportivi.

„Îmi doresc să fie un hotel de calitate, pentru a întâmpina doleanţele sportivilor, la preţuri rezonabile. Suntem un oraş cu mare căutare în perioada verii, iar colegii şi prietenii mei vor veni în cantonamente. Îmi doresc ca acest hotel să fie în primul rând pentru sportivi“, a declarat Nurhan Ali.
 
În şedinţa care a avut loc pe data de 2 martie 2017, membrii Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa au emis următorul punct de vedere: „Autorizarea construirii imobilului solicitat se va realiza în baza elaborării şi aprobării unui Plan Urbanistic de Detaliu care să detalieze reglementările urbanistice aprobate prin HCL nr. 121/2013 referitoare la retragerile construcţiilor faţă de limitele laterale ale terenului, astfel încât pe loturile 1-8 să se realizeze un ansamblu de construcţii cuplate, cu figurarea accesului la fiecare lot şi a locurilor publice de parcare care vor fi realizate pe terenul PMC reglementat ca parcare“.

Citeşte şi:

Cetăţean de onoare. Ce face Nurhan Ali cu terenul primit de la Consiliul Local Constanţa (document)

Ce decizie s-a luat în privinţa hotelului lui Nurhan Ali (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii