Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imaginile dezastrului. Mai multe familii din Medgidia au rămas fără un acoperiş deasupra capului. Cum arată locuinţele mistuite de flăcări (fotoreportaj+video)

ro

09 Feb, 2018 18:07 3586 Marime text
Mai bine de şase ore s-au luptat astăzi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa pentru a stinge incendiul violent ce a distrus mai multe locuinţe din Medgidia.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, focul care a mistuit imobilele ar fi fost cauzat cel mai probabil de un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.
 
Incendiul ce a izbucnit în această dimineaţă în jurul orei 6.15 în municipiul Medgidia, în cartierul Cimentul, a mistuit zece locuinţe, în care locuiau 43 de persoane. Abia în jurul orei 13.00 pompierii au reuşit să stingă focul.
 
La faţa locului au intervenit mai multe autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
 
Cei care au rămas fără un acoperiş deasupra capului vor fi preluaţi de primărie şi cazaţi în alte spaţii de locuit.
 
După stingerea incendiului cartierul în care până ieri au locuit peste 40 de persoane arată înfiortător. Din casele acestora au rămas numai pereţii, iar bunurile oamenilor s-au transformat în grămezi de gunoaie. 

Sursa foto: ISU Dobrogea

Citeşte şi: 

Incendiu violent. Zeci de oameni au rămas, în toiul iernii, fără adăpost în Medgidia după ce casele li s-au făcut scrum (galerie foto + video)

UPDATE Este prăpăd. Incendiu la Medgidia. Ce s-a întâmplat și cu ce forțe intervin pompierii. Focul s-a extins la casele vecinilor. Ambulanța a preluat o victimă (galerie foto + video)

De la ce a pornit incendiul violent de la Medgidia care a mistuit mai multe locuinţe. Zeci de persoane au rămas fără case
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii