Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotoreportaj Un văl de durere s-a aşternut peste tărâmul sfânt de la Dervent la înmormântarea artistului Aurelian Preda (galerie foto)

ro

02 Oct, 2016 16:27 13330 Marime text
Jale fără margini şi lacrimi fierbinţi de durere au udat, astăzi, pământul sfânt al Mănăstirii Dervent din judeţul Constanţa. Interpretul de muzică populară Aurelian Preda a fost condus pe ultimul drum de un alai de sute de persoane care l-au cunoscut personal, dar şi de oameni în al căror suflet a pătruns cu muzica sa şi glasul unic.

O maladie necruţătoare l-a răpit pe artist prematur din această lume, însă consolarea celor care l-au cunoscut şi îndrăgit este că Dumnezeu mereu alege dintre oamenii cu sufletul cel mai curat să-i completeze ceata de îngeri.

Un văl de durere a însoţit cortegiul funerar până la locul în care Aurelian Preda îşi va dormi somnul de veci, ca fiu duhovnicesc al lăcaşului sfânt de la Dervent.

A plecat din această lume aşa cum a trăit, înconjurat de oameni care l-au iubit nu numai pentru muzica sa şi în aplauze sincere.

Înainte ca întreg cortegiul să-şi ia pe veci adio de la Aurelian Preda, au fost citite scrisorile pe care interpretul le-a lăsat pentru fiica sa Anamaria Rosa, dar şi pentru prietenii săi.

Artistul de muzică populară a fost condus pe ultimul drum într-o zi de toamnă deosebit de însorită şi călduroasă, aşa cum o viaţă întreagă i-a fost şi sufletul, spun apropiaţii săi.

Citește și UPDATE 7. ZIUA de Constanţa vă aduce imagini de la faţa locului Artistul Aurelian Preda este înmormântat la Mănăstirea Dervent, din judeţul Constanţa (galerie foto+video)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii