Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viktor Orban a câștigat alegerile din Ungaria. Este la al treilea mandat consecutiv. Câte voturi a obținut Partidul de guvernământ Fidesz

ro

09 Apr, 2018 05:24 2397 Marime text
Partidul de guvernământ Fidesz şi-a asigurat o majoritate de două treimi şi în viitorul parlament al Ungariei, obţinând potrivit rezultatelor preliminare anunţate de autoritatea electorală naţională 133 de mandate parlamentare din cele 199, informează Reuters, preluat de Agerpres.
 
Liderul Fidesz, premierul Viktor Orban, şi-a asigurat astfel al treilea mandat consecutiv la conducerea guvernului de la Budapesta.
 
"Am câştigat, Ungaria a câştigat o mare victorie", şi-a anunţat Orban susţinătorii adunaţi în număr mare în apropiere de Dunăre, la Budapesta. "Am lăsat în urmă o mare bătălie, am obţinut o victorie crucială, avem şansa de a apăra Ungaria", a declarat politicianul naţionalist de dreapta.

 
Premierul le-a mulţumit liderilor din Polonia care l-au susţinut, iar primele felicitări pentru victorie le-a primit de la Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional din Franţa, de extremă dreaptă, remarcă Reuters.
 
După numărarea a 93% din voturi, pe locul al doilea în alegeri s-a plasat Jobbik, care va ocupa 26 de locuri în viitorul parlament ungar, iar pe locul al treilea Partidul Socialist, cu 20. Liderii ambelor formaţiuni - Gabor Vona, respectiv Gyula Molnar - şi-au anunţat demisiile.

AGERPRES
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Raspopitu 09 Apr, 2018 06:27 Felicitari domnule!