Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:15 02 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ungaria oprește centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

ro

02 Aug, 2026 10:49 164 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Pexels
 
  • Prim-ministrul ungar Peter Magyar a anunțat oprirea duminică a singurei centrale nucleare a țării sale, o „premieră în 44 de ani”, din cauza nivelului prea scăzut al Dunării.

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a anunțat oprirea duminică a singurei centrale nucleare a țării sale, o „premieră în 44 de ani”, din cauza nivelului prea scăzut al Dunării, relatează AFP, conform Agerpres.

„Din cauza noii scăderi a nivelului apelor Dunării, una dintre ultimele două unități de producție a centralei nucleare de la Paks va fi oprită la 01:30 dimineață” duminică (respectiv 23.30 GMT sâmbătă), a scris el pe contul de X cu puțin timp înainte de oprirea programată.

„Producția centralei va scădea astfel la doar 240 megawați”, a mai spus liderul ungar, care precizează că apoi duminică centrala „va fi complet oprită pentru prima dată în 44 de ani”.


Aflată la circa 100 km sud de Budapesta, centrala de la Paks furnizează circa 40% din producția anuală de electricitate a țării.

Vineri, exploatatorul centralei, ale cărui patru reactoare construite cu o tehnologie din era sovietică sunt răcite cu apă pompată din Dunăre, a avertizat că scăderea nivelului fluviului ar putea duce la închiderea completă a centralei spre mijlocul săptămânii viitoare.

Guvernul însă a avertizat că operațiunea ar putea să intervină încă din weekend.

Din cauza deficitelor de precipitații prelungite și a căldurii extreme care afectează Europa, apele Dunării au atins pe alocuri un nivel istoric scăzut. Și situația riscă să se înrăutățească din cauza temperaturilor de 40 până la 42 grade Celsius anunțate în zilele următoare în Europa Centrală.




Citește și:

Apele Române: Dunărea, la minime istorice fără precedent! Măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor pentru producția de energie nucleară

Ti-a placut articolul?

Comentarii