Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:02 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un pompier şi-a pierdut viaţa în incendiul din apropierea oraşului Redding, în nordul Californiei

ro

27 Jul, 2018 21:04 314 Marime text
Un al doilea pompier şi-a pierdut viaţa în incendiul din apropierea oraşului Redding, în nordul Californiei, a precizat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri Calfire, conform Agerpres.ro. 
 

''Doi pompieri au murit în incendiul 'Carr'. Şoferul unui buldozer a murit ieri după-amiază (joi, n.red.), iar un pompier din oraşul Redding, în timpul serii'', a precizat sursa amintită, fără a oferi detalii.

 
Autorităţile anunţaseră, cu câteva ore înainte, decesul operatorului buldozerului, adăugând că incendiul denumit "Carr" a traversat joi seară un curs de apă şi a cuprins partea vestică a oraşului Redding, cu 90.000 de locuitori.
 

''Focul de extinde cu o aşa de mare viteză, încât forţele de ordine recurg la evacuări pe cât de repede posibil. S-au înregistrat răniţi atât în rândul civililor, cât şi al pompierilor'', a precizat Scott McLean, purtătorul de cuvânt al Calfire.

 
Până vineri dimineaţă, incendiul declanşat luni a ars o suprafaţă de 18.000 de hectare, a distrus 65 de locuinţe şi a avariat alte 55. Peste 500 de clădiri sunt ameninţate de flăcările ţinute sub control doar în proporţie de 3%.
 

''Focul a devenit foarte activ în timpul serii'', a precizat Calfire, pe site-ul său de internet, precizând că eforturile a peste 1.700 de pompieri ''au fost încetinite de acţiunea extremă a focului şi de condiţiile dificile create de vânt.''

 

''Persistenţa temperaturilor ridicate şi a secetei vor continua până la sfârşitul săptămânii, cu valori de peste 37 de grade Celsius'', a precizat instituţia menţionată.

 
Un alt pompier a decedat cu câteva zile în urmă într-un alt incendiu, botezat ''Ferguson'', şi localizat în apropierea Parcului Naţional Yosemite, care a fost închis parţial.
 
Vineri, după două săptămâni de la declanşarea sa, era ţinut sub control în proporţie de doar 29% şi distrusese 18.600 de hectare de vegetaţie. Peste 3.800 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a lupta cu flăcările.
 
În California au avut loc incendii de proporţii în octombrie 2017, iar în decembrie, locuitorii statului american s-au confruntat cu incendiul ''Thomas'', unul dintre cele mai devastatoare din istoria regiunii.

Sursa:  Agerpres.ro. 
Sursa: Google Maps
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii