Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:26 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie în Siria Zeci de persoane ucise, în majoritate civili

ro

17 Nov, 2018 18:17 543 Marime text
Cel puţin 43 de persoane, printre care 36 de membri ai familiilor unor jihadişti ai grupării Stat Islamic (SI), au fost ucise sâmbătă în lovituri aeriene atribuite coaliţiei internaţionale conduse de SUA, în estul Siriei, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite AFP, scrie Agerpres.ro. 

'Cel puţin 36 de civili, printre care 17 copii, au fost ucişi în zori în raiduri ale coaliţiei anti-SI împotriva satului Abu el-Hosn', controlat de gruparea jihadistă în provincia Deir Ezzor, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

El a menţionat că există şi alte şapte victime, fără a putea preciza deocamdată dacă este vorba despre civili sau combatanţi.

Potrivit directorului OSDO, 'este vorba de cel mai grav bilanţ de la declanşarea, pe 10 septembrie, de către Forţele Democrate Siriene (FDS) a ofensivei' împotriva ultimului bastion al SI în această zonă de frontieră cu Irak.

Coaliţia condusă de SUA intervine în sprijinul luptătorilor kurzi şi arabi ai FDS, care duc ofensiva la sol.

Coaliţia şi-a intensificat recent raidurile aeriene în contextul în care operaţiunea la sol bate pasul pe loc de la finele lui octombrie, iar FDS au fost supuse contraatacurilor jihadiştilor şi au pierdut toate poziţiile cucerite după 10 septembrie.

Coaliţia a dezminţit permanent că loviturile sale ar viza locuitori ai sectorului jihadist. 'Evitarea pierderilor civile constituie prioritatea noastră absolută atunci când lovim ţinte militare legitime', a declarat miercuri pentru AFP purtătorul de cuvânt al coaliţiei, colonelul Sean Ryan.

Marţi, cel puţin 38 de persoane - în principal rude ale jihadiştilor -, printre care 13 copii, au murit în raiduri aeriene atribuite coaliţiei în localitatea Al-Chaafa, în acelaşi sector.

Ti-a placut articolul?

Comentarii