Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:50 31 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de oameni au ieșit în stradă la Budapesta după declarațiile ministrului transporturilor despre romi. Manifestanții cer demisia

ro

31 Jan, 2026 21:25 143 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Freepik

Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta, pe un fundal muzical al etniei rome, pentru a cere demisia ministrului ungar al transporturilor după afirmațiile acestuia de romi, care ar trebui - potrivit lui - „să curețe toaletele scârboase” din trenuri, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Cuvintele lui Janos Lazar au suscitat indignare în contextul apropiatelor alegeri din 12 aprilie, la care sondajele independente plasează opoziția în fața partidului premierului naționalist Viktor Orban, care conduce țara de aproape 16 ani.

Puțini manifestanți puteau fi văzuți totuși în apropierea parlamentului ungar la începutul manifestației, pe o vreme rece și ploioasă.
„Ei fac toate astea de teama de a pierde puterea. Când au nevoie de noi suntem „romii cei buni” pe care îi dau ca exemplu; iar când nu au nevoie suntem „romi criminali'', a declarat pentru AFP Gusztav Lakatos.

Pentru acest muncitor în construcții de 38 de ani, cuvintele lui Lazar 'depășesc de această dată toate limitele'.
„Eu nu sunt rom, dar nu putem închide ochii. Lazar trebuie să demisioneze”, intervine și Barbara Budafoki, învățătoare de 53 de ani, reproșând guvernului că „ațâță ura”.

Janos Lazar se exprimase într-o reuniune publică, în cadrul campaniei pentru alegerile legislative, pe fondul penuriei de mână de lucru în Ungaria, țară închisă refugiaților.


Deși își ceruse scuze, ministrul a fost ținta manifestanților care protestau în cursul unui miting joi.

Adeseori victime ale discriminării, romii constituie cea mai mare minoritate națională în Ungaria, cu circa 7% din cei 9,5 milioane de locuitori ai țării.

Unii analiști politici estimează că remarcile lui Lazar ar putea penaliza la urne coaliția conservatoare al lui Orban, după ce fusese susținută masiv la ultimele alegeri.


Balint Horvath, în vânzător de 22 de ani, vrea să creadă că 'această gașcă de amatori' va fi „trimisă acasă în aprilie„ și că „oricine a comis crime va trebui să dea socoteală”.

Citește și:
Traficul de marfă prin Serbia revine la normal. Protestele transportatorilor au încetat!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii