Traficul de marfă prin Serbia revine la normal. Protestele transportatorilor au încetat!
Traficul de marfă prin Serbia revine la normal. Protestele transportatorilor au încetat!
30 Jan, 2026 16:58
ZIUA de Constanta
162
Marime text
162
Marime text

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara aduce la cunoștința participanților la trafic și operatorilor de transport faptul că acțiunile de protest ale transportatorilor de marfă desfășurate pe teritoriul Republicii Serbia au încetat, transmite un comunicat din partea Poliției de Frontieră.
Ca urmare, tranzitul automarfarelor a fost reluat prin punctele de trecere a frontierei Jimbolia, Moravița, Porțile de Fier I și Naidăș, activitatea desfășurându-se în condiții normale, cu respectarea procedurilor de control la frontieră.
Polițiștii de frontieră monitorizează în continuare situația operativă și mențin legătura cu autoritățile de frontieră sârbe și cu celelalte instituții competente, în vederea asigurării desfășurării fluente a traficului.
„Sfătuim participanții la trafic să urmărească canalele oficiale ale instituției pentru date actualizate privind situația din punctele de trecere a frontierei”, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Traficul cu automarfare de la frontiera cu Serbia, perturbat de proteste
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


