Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:40 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SUA Blinken va efectua un turneu în Africa, unde Rusia şi China îşi extind influenţa

ro

18 Jan, 2024 19:31 681 Marime text
Foto: Google Maps
  • Secretarul de stat american Antony Blinken va întreprinde săptămâna viitoare un turneu în Africa Subsahariană pentru prima oară în ultimele zece luni, a anunţat joi Departamentul de Stat, într-o tentativă de a contracara influenţa tot mai mare a Rusiei şi Chinei pe acest continent, relatează AFP.
     
Secretarul de stat american Antony Blinken va întreprinde săptămâna viitoare un turneu în Africa Subsahariană pentru prima oară în ultimele zece luni, a anunţat joi Departamentul de Stat, într-o tentativă de a contracara influenţa tot mai mare a Rusiei şi Chinei pe acest continent, relatează AFP, conform Agerpres.

După patru turnee intense în Orientul Mijlociu de la izbucnirea războiului la 7 octombrie între Israel şi Hamas, Blinken se va îndrepta spre Africa într-un turneu începând de luni, care va cuprinde vizite în Capul Verde, Coasta de Fildeş, Nigeria şi Angola.

Antony Blinken va aborda teme precum creşterea economică şi cum „să facem să avanseze parteneriatele de securitate bazate pe valori comune, cum ar fi respectarea drepturilor omului, promovarea democraţiei şi extinderea statului de drept”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat.

Aceasta va fi a patra sa deplasare în Africa de la preluarea mandatului.

În ultima sa vizită în Africa subsahariană, Blinken a devenit responsabilul american de cel mai înalt nivel care a vizitat Nigerul, în speranţa de a apăra această democraţie fragilă, ţară din prima linie în lupta împotriva jihadiştilor din Sahel.

Patru luni mai târziu, în iulie, armata l-a destituit pe preşedintele ales, Mohamed Bazoum, iar de atunci Nigerul s-a apropiat de Rusia, în special în ceea ce priveşte cooperarea militară.

Vizita lui Blinken în Coasta de Fildeş survine după cea a ministrului de externe chinez Wang Yi, care s-a aflat miercuri în această ţară din Africa de Vest, ultima etapă a unui turneu ce a cuprins vizite în Egipt, Tunisia şi Togo.

În prezent, Coasta de Fildeş găzduieşte cea de-a 34-a Cupă a Africii pe Naţiuni.


Citește și:
Agricultorii din Germania amenință cu noi manifestații
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii