Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spania este afectată de pierderea turiștilor ruși

ro

18 Mar, 2022 21:42 1030 Marime text
Spania, foto: unsplash/ Johan Mouchet

Guvernul spaniol încearcă să găsească o soluţie pentru a atenua impactul asupra veniturilor din turism în urma pierderii turiştilor ruşi, care, probabil, în sezonul estival de anul acesta nu vor mai fi foarte mulți, din cauza sancţiunilor impuse Rusiei după invazia asupra Ucrainei. 

„Există totuşi ţări mult mai dependente de turiştii ruşi şi care vor fi astfel mai afectate”, remarcă Fernando Valdés, secretarul de stat spaniol pentru turism, dând ca exemplu Turcia, Croaţia sau Republica Cehă.

„Ceea ce ne preocupă cel mai mult sunt consecinţele economice în cazul în care conflictul se prelungeşte'', spune oficialul spaniol. 

Totodată, acesta a precizat creşterea preţurilor la energie şi materii prime ca factori ce ar putea inhiba turismul, din cauza creşterii tarifelor turistice şi a scăderii bugetelor călătorilor.

Potrivit agerpres.ro, Spania a înregistrat în anul 2019 un număr record de turişti străini, circa 83 de milioane, şi estimează că anul acesta va atinge aproximativ 85% din nivelul acelui an anterior pandemiei COVID-19.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii