Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a votat planul european pentru apărare

ro

22 Nov, 2016 19:03 1200 Marime text
Astăzi, Parlamentul European a votat pentru planul care prevede o coordonare mai strânsă a politicilor de apărare ale statelor membre, transmite Reuters. Planul presupune și că Europa va miza mai puțin pe protecția militară a Statelor Unite.

Proiectul prevede ca statele membre ale Uniunii Europene (UE) să investească mai mult în misiuni militare și, în același timp, să dezvolte și să împartă echipamente militare.

Parlamentul European nu este for decizional în acest dosar, fiind nevoie de consensul liderilor statelor membre. Însă susținerea exprimată de legiuitorii europeni indică în mod clar că la nivelul partidelor importante există voința politică pentru ca UE să pună în practică acest plan de apărare, notează Agerpres.

„Pe termen lung, americanilor nu le va păsa de securitatea Europei. Rezultatul alegerilor din Statele Unite face ca sporirea capacității eurpene de apărare să devină o problemă de extremă urgență”, a spus europarlamentarul german Michael Gahler.



Foto: paginaeuropeana.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii