Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presedintele Venezuelei a amenintat Statele Unite cu sistarea livrarilor de petrol

ro

12 Feb, 2008 00:00 819 Marime text
Presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a amenintat, duminica, Statele Unite cu sistarea livrarilor de petrol, dupa ce compania americana Exxon Mobil a castigat in instanta blocarea vanzarii de active venezuelene in valoare de 12 miliarde de dolari, transmite Reuters. Pretul petrolului a crescut, saptamana trecuta, ca urmare a unei dispute dintre presedintele Venezuelei cu Exxon Mobil privind obtinerea de compensatii pentru pierderea unor operatiuni, in urma unei masuri de nationalizare a unui proiect al companiei americane. Compania americana a anuntat ca a obtinut ordine judecatoresti de la tribunale din Marea Britanie si Olanda, prin care poate bloca vanzarea activelor companiei PDVSA, controlata de statul venezuelan. Exxon Mobil a incercat astfel sa se asigure ca daunele vor fi platite, daca va castiga un proces de arbitraj legat de proiectul petrolier Cerro Negro. Chavez a declarat ca, in urma masurilor luate de Exxon in acest caz, pretul titeiului ar putea urca la 200 de dolari pe baril. "Daca reusiti intr-adevar sa ne blocati vanzarea de active, vom opri livrarile de petrol catre Statele Unite", a declarat Chavez, adresandu-se presedintelui George W Bush, in cadrul unui program TV. Presedintele Venezuelei a amenintat Statele Unite cu sistarea livrarilor de mai multe ori, dar a mentinut exporturile catre cel mai mare consumator al sau, in pofida mai multor dispute privind pretul petrolului sau comertul liber. Deciziile judecatoresti din mai multe state interzic vanzarea de active PDVSA inainte de stabilirea unor compensatii pentru pierderile suferite de compania americana. Actiunea Exxon este cea mai sfidatoare masura adoptata de un grup petrolier important impotriva unui guvern, care si-a majorat activele detinute in sectorul resurselor naturale, pe fondul cresterii preturilor le energie si la petrol. Analistii considera ca si alte companii ar putea urma exemplul Exxon, daca aceasta castiga procesul, ce ar putea dura mai multi ani. Chavez, un opozant al capitalismului, acuza importante companii petroliere si marile state consumatoare de petrol ca incearca sa controleze resursele naturale ale unor producatori de titei majori precum Venezuela.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii