Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petrolier, ce transporta 750 de tone de motorină, naufragiat în golful Gabes, în apropiere de Tunisia

ro

16 Apr, 2022 16:28 2268 Marime text
Petrolierul Xelo naufragiat în apropiere de Tunisia. Foto: tunisie-actu.com Un petrolier, ce transporta 750 de tone de motorină şi plecase din Egipt cu destinaţia Malta, a naufragiat sâmbătă în golful Gabes.

Nava a naufragiat în apropierea coastei de sud-est a Tunisiei, suscitând o mobilizare a autorităţilor pentru evitarea unei ''maree negre'', transmite AFP, citat de Agerpres.ro

''Nava s-a scufundat în această dimineaţă în apele teritoriale tunisiene. Pentru moment, nu există scurgeri'' de combustibil, a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului din Gabes, Mohamed Karray, potrivit căruia o ''comisie pentru prevenirea catastrofelor se va reuni în următoarele ore pentru a decide măsurile de luat''.


Ministrul tunisian al mediului Leila Shikhaoui este ''în drum spre Gabes pentru a evalua situaţia după naufragiul vasului Xelo şi pentru a lua deciziile preventive necesare în coordonare cu autorităţile regionale'', a indicat ministerul într-un comunicat.

Petrolierul Xelo, cu o lungime de 58 de metri şi o lăţime de nouă metri, naviga sub pavilionul Guineei Ecuatoriale şi plecase din portul egiptean Damiette cu destinaţia insula Malta.

Când se afla la circa 7 km de coastele golfului Gabes, petrolierul a început să se încline şi să ia apă, care s-a infiltrat în sala maşinilor, nivelul apei urcând până la o înălţime de aproape doi metri. Autorităţile tunisiene au evacuat echipajul navei, format din şapte persoane (căpitanul de naţionalitate georgiană, patru turci şi doi azeri) care au fost ''spitalizate pentru scurt timp pentru un control şi sunt cazaţi la un hotel''.

Agerpres.ro

Sursa foto: tunisie-actu.com 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii