Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:35 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru membri ai unei familii, printre care doi copii, uciși de o rudă. Suspectul, împușcat mortal de polițiști

ro

03 Dec, 2023 20:55 1896 Marime text
foto: Google MapsPatru membri ai aceleiaşi familii au fost înjunghiaţi mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică la New York de o rudă, care a rănit apoi doi poliţişti sosiţi la faţa locului, înainte de a fi împuşcat mortal, au anunţat duminică autorităţile americane, relatează AFP, citat de Agerpres.ro

Pentru moment nu se ştie motivul pentru care bărbatul a comis aceste crime.

Tragedia s-a petrecut într-un cartier departe de centrul oraşului, Far Rockaway, unde poliţia a fost chemată duminică dimineaţă de una dintre victime, "o tânără care a spus că un văr îi ucide membrii familiei", a declarat un oficial al poliţiei, Jeffrey Maddrey.

Ajunşi în apropierea locuinţei, doi poliţişti s-au întâlnit un bărbat pe care l-au interogat. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, i-a atacat apoi şi i-a rănit cu un cuţit, înainte ca unul dintre ofiţeri să-l împuşte mortal.

Un incendiu a izbucnit în locuinţă, iar poliţiştii au descoperit mai întâi un copil de 11 ani grav rănit în faţa casei, care a murit apoi la spital. În interior, în două camere, au fost găsite alte trei persoane decedate, "un copil de 12 ani, o femeie de 44 de ani şi un bărbat de 30 de ani", a declarat şeful inspectorilor de poliţie din New York, Joseph Kenny.

O altă victimă în vârstă de 61 de ani, grav rănită, a fost dusă la spital.

Poliţiştii răniţi au fost şi ei spitalizaţi, însă viaţa lor nu este în pericol, potrivit poliţiei.

Suspectul, un rezident din cartierul Bronx, era cunoscut poliţiei pentru un caz anterior de violenţă domestică.

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii