Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:23 14 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns la un acord privind Actul european pentru libertatea presei

ro

16 Dec, 2023 09:02 791 Marime text




 
  • Eurodeputaţii şi cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord vineri asupra unei legislaţii menite să protejeze pluralismul şi independenţa media, au anunţat Parlamentul European şi Consiliul UE, potrivit Bursa.ro.

„Pentru prima dată la nivel european, avem o legislaţie care garantează libertatea media, independenţa media şi protecţia jurnaliştilor", a declarat eurodeputata germană Sabine Verheyen (PPE), raportoare pentru textul legislativ, în cadrul unei conferinţe de presă de după încheierea negocierilor.

În timpul negocierilor, mai multe state membre, între care şi Franţa, au insistat să fie incluse posibilităţi de exceptare de la interdicţia de a-i intercepta pe jurnalişti, în numele „securităţii naţionale", provocând îngrijorarea celor din breaslă şi a apărătorilor libertăţii presei.

Textul de compromis la care s-a ajuns vineri nu conţine „referiri la securitatea naţională", a afirmat eurodeputata română Ramona Strugariu (Renew Europe), raportoare de aviz a Comisiei pentru libertăţi civile a PE. Supravegherea, realizată prin utilizarea programelor spion în aparatele utilizate de jurnalişti, nu este posibilă decât dacă este autorizată de „o decizie judiciară" şi în cazurile de „infracţiuni grave", a subliniat Sabine Verheyen.

„Nu este un cec în alb", a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă Vera Jourova.

„Noi nu reglementăm media, reglementăm spaţiul pentru media", a precizat de asemenea comisarul ceh.

Citește și
Președintele Iohannis a felicitat Republica Modova și Ucraina pentru începerea negocierilor de aderare la UE 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii