Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața în cadrul unei întâlniri la Vatican
Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața în cadrul unei întâlniri la Vatican
16 Apr, 2025 15:11
ZIUA de Constanta
509
Marime text



- Papa Francisc le-a mulțumit, miercuri, în cadrul unei întâlniri la Vatican, membrilor echipei medicale care i-a salvat viața în perioada de 5 săptămâni în care a fost internat în spital, în stare gravă, cu diagnosticul de dublă pneumonie.
Papa Francisc le-a mulțumit, miercuri, în cadrul unei întâlniri la Vatican, membrilor echipei medicale care i-a salvat viața în perioada de 5 săptămâni în care a fost internat în spital, în stare gravă, cu diagnosticul de dublă pneumonie, transmite Reuters, conform Agerpres.
Suveranul pontif a vorbit încet, dar nu a avut nevoie de oxigen suplimentar pentru a respira.
Papa în vârstă de 88 de ani are din ce în ce mai multe apariții publice în perioada de recuperare de după cea mai gravă criză de sănătate prin care a trecut în cei 12 ani de pontificat. Miercuri dimineața, Francisc s-a întâlnit cu aproximativ 70 de medici și personal medical de la Spitalul Gemelli din Roma, unde a fost internat timp de 38 de zile.
„Mulțumesc pentru serviciul vostru din spital”, le-a transmis papa cu o voce moale și răgușită. „Este foarte bine. Continuați așa”.
La fel ca la ultima sa apariție publică, de duminică, papa nu a avut nevoie de oxigen suplimentar.
Echipa medicală l-a sfătuit pe Francisc la externare să-și rezerve următoarele două luni pentru odihnă și refacere. Papa le-a respectat inițial sfatul, dar apoi a început să aibă scurte apariții publice.
Vaticanul începe joi o perioadă foarte aglomerată, dedicată sărbătorilor pascale, urmând să fie organizate cel puțin 6 ceremonii religioase în interval de patru zile, printre care și slujba de Paște, cea mai importantă sărbătoare creștină.
Deocamdată nu se știe dacă papa va participa la aceste evenimente. Vaticanul a delegat cardinali pentru a conduce fiecare eveniment religios în locul papei.
Citește și:
Papa Francisc recunoaște „virtuțile eroice” ale arhitectului Antoni Gaudí, un pas important spre beatificare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii