Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:30 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în cutremurele din Turcia şi Siria a depăşit 16.000

ro

09 Feb, 2023 11:05 1073 Marime text
Foto: TwitterNumărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în cutremurele produse luni în Turcia şi Siria a depăşit 16.000, potrivit autorităţilor locale, care au stabilit numărul răniţilor din ambele ţări la peste 68.000, transmite joi EFE citat de Agerpres.ro

Potrivit autorităţii de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Turcia, AFAD, la prima oră a zilei de joi, la patru zile de la cutremurele cu epicentrul în Turcia, bilanţul oficial al deceselor a urcat la 12.873, în timp ce numărul răniţilor depăşeşte 63.000.

Joi dimineaţa, salvatorii au reuşit să scoată în viaţă de sub dărâmături un băiat de 16 ani, însă pe măsură ce trece timpul scad şi speranţele de a se mai găsi supravieţuitori.

Experţi locali apreciază că mii de oameni se află în continuare prinşi sub dărâmăturile clădirilor prăbuşite, cu toate că nu există informaţii privind situaţia în majoritatea localităţilor din cele 10 provincii turce cel mai grav afectate de seisme.

În Siria, numărul oficial total al morţilor este de 3.162 şi al răniţilor de 5.235, iar operaţiunile de salvare continuă în cele cinci provincii ale ţării grav afectate de seisme, însă şansele de a mai găsi supravieţuitori scad vertiginos.

În regiunile Idlib şi Alep (nord-vest), aflate sub controlul opoziţiei, bilanţul depăşeşte 1.900 de morţi şi 2.950 de răniţi, potrivit ultimei numărători oferite de Căştile Albe, un grup de salvatori care operează în regiunile siriene controlate de opoziţie.

Salvatorii au avertizat că bilanţul ar putea creşte, dat fiind că multe persoane continuă să fie prinse sub dărâmături în cea de-a patra zi de operaţiuni de urgenţă după cutremurul iniţial înregistrat luni în zori şi care a fost urmat de numeroase replici.

Circa 1.262 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 2.285 au fost rănite în zonele controlate de guvernul preşedintelui Bashar al-Assad, care nu şi-a actualizat bilanţul de miercuri.

Autorităţile siriene au anunţat miercuri că, din cauza cutremurelor, circa 293.000 de persoane s-au văzut nevoite să-şi părăsească locuinţele din zonele guvernamentale, unde au fost amenajate 180 de adăposturi pentru a oferi un adăpost deasupra capului celor care şi-au pierdut casele sau ale căror locuinţe au suferit pagube substanţiale. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii