Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:08 23 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Naufragiu pe Marea mediterană. Zeci de migranți au murit după ce două ambarcațiuni s-au scufundat

ro

08 Jan, 2018 15:56 813 Marime text
Şaizeci şi patru de migranţi au decedat în primul naufragiu cu victime din acest an în Marea Mediterană, produs sâmbătă în largul coastelor libiene, la nord de Tripoli, a anunţat luni Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), transmite dpa citat de Agerpres.ro. 
 
Conform purtătorului de cuvânt Flavio Di Giacomo, 64 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar 86 au supravieţuit naufragiului.
 
Sâmbătă, paza de coastă italiană anunţase că a recuperat opt cadavre şi 94 de supravieţuitori, în timp ce organizaţia umanitară germană Sea-Watch a vorbit despre 'cel puţin' 25 de morţi.
 
Separat, marina libiană a comunicat pe Facebook că a salvat 272 de migranţi, printre care 53 de femei şi 56 de copii, de pe două ambarcaţiuni de cauciuc, recuperând de asemenea cadavrele a două femei.
 
Migranţii, de diferite naţionalităţi africane, au fost transportaţi înapoi spre Libia, a precizat marina.
 
Sursa: Agerpres.ro. 
Sursa foto: Google Maps

Ti-a placut articolul?

Comentarii