Mesaj comun al liderilor UE pentru SUA - „Valorile noastre comune ne unesc de 250 de ani”
Mesaj comun al liderilor UE pentru SUA - „Valorile noastre comune ne unesc de 250 de ani”
232
Marime text

- Liderii Uniunii Europene (UE) au evidențiat sâmbătă „prietenia durabilă” dintre blocul european și Statele Unite, în contextul aniversării a 250 de ani de independență a SUA.
Liderii Uniunii Europene (UE) au evidențiat sâmbătă „prietenia durabilă” dintre blocul european și Statele Unite, în contextul aniversării a 250 de ani de independență a SUA, informează EFE, conform Agerpres.
„Astăzi ne alăturăm prietenilor noștri americani în celebrarea a 250 de ani de independență (...) Statuia Libertății rămâne simbolul peren al acestei prietenii durabile. De aceea, în această seară, artificiile vor lumina cerul de ambele părți ale Atlanticului”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj pe rețelele de socializare.
Șefa executivului european a insistat că, „timp de 250 de ani, parteneriatul nostru transatlantic s-a clădit în jurul valorilor noastre comune și al legăturilor noastre de familie. Și, uneori, a fost consolidat de un curaj imens și de viețile pierdute în apărarea libertății”.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a salutat la rândul său „nu doar performanța remarcabilă a Statelor Unite, ci și prietenia durabilă, moștenirea împărtășită și valorile comune care au unit popoarele noastre și au consolidat parteneriatul nostru transatlantic de-a lungul deceniilor”.
Politicianul portughez și-a exprimat dorința de a „continua să adâncim legătura noastră durabilă și să lucrăm împreună pentru pace, prosperitate și bunăstarea tuturor americanilor și europenilor de ambele părți ale Atlanticului”.
În fine, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a postat un videoclip cu participarea sa, duminica trecută, la evenimentele dedicate Zilei Independenței SUA de la Bruxelles, la care a adăugat un mesaj prin care îndeamnă pe toată lumea să toasteze „pentru următorii 250 de ani”.
Ambasadorul SUA în Belgia, Bill White, a organizat duminica trecută o petrecere în Parcul Cinquantenaire din Bruxelles pentru a sărbători Ziua Independenței în avans.
La eveniment, care a stârnit controverse din cauza, printre altele, închiderii unui spațiu verde public în timpul unui val de căldură, au fost prezenți circa 5.000 de invitați de înalt nivel - printre care nu s-au numărat nici Von der Leyen, nici Costa.
Citește și:
Regele Charles, mesaj pentru SUA la 250 de ani de la Independență - „Vom continua să apărăm valorile noastre comune”
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


