Locotenentul general rus Vladimir Alekseiev, transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat la Moscova
Locotenentul general rus Vladimir Alekseiev, transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat la Moscova
06 Feb, 2026 11:19
ZIUA de Constanta
144
Marime text
144
Marime text
- Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei.
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP, citate de Agerpres.
Alekseiev este adjunctul șefului Direcției Principale a Statului Major General din cadrul Ministerului Apărării.
„O persoană neidentificată a tras mai multe focuri de armă” asupra generalului Vladimir Alekseiev, a precizat Comitetul de Anchetă rus într-un comunicat.
„Victima a fost spitalizată”, se mai arată în comunicat, anunțând deschiderea unei anchete pentru „tentativă de asasinat” și „trafic de arme”.
Nicio pistă nu a fost menționată deocamdată.
Conform biografiei sale oficiale, generalul Vladimir Alekseiev, în vârstă de 64 de ani, s-a remarcat în special în timpul operațiunilor de informații din Siria, unde Rusia a intervenit militar în 2015 împotriva jihadiștilor și în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad.
Când șeful mercenarilor ruși Evgheni Prigojin a organizat o revoltă de scurtă durată în iunie 2023, Alekseiev a fost unul dintre înalții oficiali trimiși să negocieze cu el.
Alekseiev este primul adjunct al generalului Igor Kostiukov, care conduce serviciile de informații militare ruse (GRU) și care a condus delegația rusă la recentele discuții dintre Moscova și Kiev, la Abu Dhabi, în prezența americanilor, privind soluționarea conflictului ucrainean.
De la începutul ofensivei rusești împotriva Ucrainei în februarie 2022, mai mulți generali ruși, oficiali locali și personalități publice care susțineau războiul din Ucraina au fost uciși în explozii pe teritoriul rus sau în teritoriile ucrainene ocupate. Aceste asasinate au fost uneori revendicate de Kiev.
Citește și:
Adio social media pentru copiii sub 15 ani? Care este țara care se pregătește să dea legea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


