Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:09 21 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu violent la un hotel din centrul New Delhi, India. Cel puțin 17 persoane au murit

ro

12 Feb, 2019 09:04 389 Marime text
Cel puţin 17 persoane au murit marţi în zori într-un incendiu izbucnit la un hotel din centrul New Delhi, au anunţat pompierii capitalei indiene, transmite France Presse citat de Agerpres.ro

Focul a izbucnit la Hotelul Arpit Palace, situat într-o zonă densă şi centrală a megalopolisului, şi a distrus în întregime ultimul etaj.

"Am confirmat cu autorităţile spitaliceşti, bilanţul este acum de 17 (morţi), printre care un copil", a declarat pentru AFP Sunil Choudhary, un responsabil al pompierilor.


Incendiul a fost stins după câteva ore şi 35 de persoane au fost salvate de pompieri. Potrivit presei locale, o femeie şi un copil au murit când au încercat să se salveze sărind pe fereastră.

"Erau panouri de lemn pe coridoare, din cauza cărora oamenii nu au putut folosi culoarele pentru evacuare", a spus un alt responsabil al pompierilor.

Sursa:  Agerpres.ro
Sursa foto: Google Maps

Ti-a placut articolul?

Comentarii