Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:18 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După abdicarea mamei sale, Frederik al X-lea devine noul rege al Danemarcei

ro

14 Jan, 2024 17:43 892 Marime text
Sursa foto: Wikipedia
 
  • Frederik al X-lea a devenit duminică rege al Regatului Danemarcei, succedându-i mamei sale, regina Margrethe a II-a, care a abdicat după exact 52 de ani de domnie, transmite AFP. Aproximativ o sută de mii de danezi au sărbătorit evenimentul în capitala Copenhaga, potrivit Agerpres.
 
Puţin după ora 14:00 (13:00 GMT), Margrethe a II-a, purtând o ţină elegantă roz închis, a semnat declaraţia de abdicare, un document fără precedent în istoria contemporană a acestei monarhii milenare, fiul său cel mare, în vârstă de 55 de ani, urcând astfel pe tronul Regatului Danemarcei.
 
Evenimentul a fost transmis de televiziunea daneză.

Margrethe a uimit naţiunea de aproape 6 milioane de locuitori, în Ajunul Anului Nou, când şi-a anunţat decizia de a abdica, după 52 de ani de domnie, devenind primul monarh danez din ultimii aproape 900 de ani care renunţă în mod voluntar la tron.
 
Numeroşi locuitori din toată Danemarca s-au adunat duminică în capitală, semn al popularităţii uriaşe de care se bucură monarhia.
 
Frederik al X-lea este căsătorit cu australianca Mary Elizabeth Donaldson (n. 5 febr. 1972), care a devenit regină consoartă. Cuplul are patru copii: prinţul moştenitor Christian Valdemar Henri Jean (n. 15 oct. 2005), prinţesa Isabella Henrietta Ingrid Margrethe (n. 21 apr. 2007) şi gemenii - prinţul Vincent Frederik Minik Alexander şi prinţesa Josephine Sophia Ivalo Mathilda (n. 8 ian. 2011).

Citește și
Iarnă severă! Sute de mașini blocate. Mai mulți șoferi au rămas pe drumuri din cauza frigului extrem
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii