Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:18 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chişinău – Publika.md Ce îi îndeamnă primul preşedinte al Moldovei pe liderii partidelor proeuropene

ro

18 Jan, 2015 17:38 712 Marime text
Cele trei partide proeuropene, care au acces în Parlament, trebuie să ajungă la un compromis şi să creeze cât mai curând coaliţia de guvernare. Este îndemnul primului preşedinte al Moldovei, Mircea Snegur. El a precizat însă că, în cazul unui impas, o soluţie rămâne cooperarea dintre PLDM, PDM şi PCRM.

Primul președinte al țării consideră că liderii partidelor proeuropene trebuie să înveţe să cedeze şi să-şi tempereze ambiţiile.

"Dacă şi dacă nu se ajunge la varianta ideală pe care eu o consider PD, PLDM şi PL. Un licăr de speranţe poate fi şi aceste înţelegeri trei partide, inclusiv Partidul Comuniştilor, adică înţelegeri de conlucrare, nu de alianţă. Nu va fi o coaliţie majoritară, se va lucra pe bază de înţelegeri în susţinerea Guvernului", a declarat primul preşedinte al Moldovei.

Totuși, dacă viitorul Guvern va depinde de sprijinul PCRM, există anumite riscuri, atenționează Snegur: "Nu va avea un suport majoritar în Parlament, dar va activa în bază de înţelegeri. Nu este deloc o ieşire fericită din situaţie. Eu mai sper, totuşi, mai avem câteva zile poate să fie creată coaliţia majoritară proeuropeană".

În contextul acțiunilor pentru reintegrarea țării, primul președinte a subliniat că apropierea Moldovei de Uniunea Europeană trebuie să facă malul drept al Nistrului mai atractiv pentru locuitorii regiunii transnistrene.

"Este necesar ca tot malul drept să lucreze într-un gând să asigure integrarea europeană şi valorificarea investiţiilor care vin pentru modernizarea infrastructurii sociale. Malul drept trebuie să fie cât mai atractiv pentru locuitorii din stânga Nistrului şi atunci eu vă asigur că nici un Kalaşnikov nu-i va ajuta pe separatişti", a precizat Snegur.

Mircea Snegur a fost preşedinte al Moldovei în perioada 1990-1996, inclusiv în perioada conflictului armat de la Nistru.

Ti-a placut articolul?

Comentarii