Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:40 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cel mai impresionant patinoar natural își deschide porțile! Iese la lumină după doi ani de așteptare

ro

21 Jan, 2024 13:43 814 Marime text
foto: Unsplash Rideau Canal Skateway, cel mai mare patinoar natural din lume, aflat în Canada, se redeschide pentru patinatori duminică dimineaţă, pentru prima dată după doi ani, a precizat National Capital Commission (NCC), potrivit Reuters.

Rideau Canal Skateway, care are o lungime de 7,8 kilometri, inaugurat în urmă cu peste 50 de ani, face parte dintr-un sit inclus în patrimoniul UNESCO din capitala Canadei, Ottawa, şi este totodată una din principalele atracţii ale pasionaţilor de patinaj în aer liber pe perioada iernilor aspre canadiene.

Pentru prima dată în istoria sa, patinoarul nu şi-a redeschis porţile publicului în sezonul precedent, la începutul anului 2023, din cauza lipsei gheţii, a precizat la vremea respectivă NCC, instituţia care administrează şi întreţine patinoarul, invocând iarna blândă în contextul încălzirii climatice.

''Echipa noastră a învăţat mult din provocările de anul trecut şi am reuşit să punem în aplicare anumite măsuri, ajutaţi de temperaturi mai specifice pentru acest sezon, iar anul acesta să putem deschide'', a precizat directorul NCC, Tobi Nussbaum.

''O secţiune de 1,9 kilometri, între punctele de acces Pretoria Bridge şi Bank Street, va fi deschisă pentru patinatori'', a mai spus NCC.


NCC declarase anterior că patinoarul se poate deschide doar când gheaţa are o grosime de cel puţin 30 de centimetri, iar pentru acest lucru este nevoie de 10 până la 14 zile cu temperaturi cuprinse între -20 de grade Celsius şi - 10 grade Celsius.

NCC şi Consiliul pentru Standarde al Canadei au comandat o evaluare a riscului privind schimbările climatice pentru a înţelege impactul acestor fenomene asupra Rideau Canal Skateway.

În cazul unui scenariu cu emisii moderate, ''NCC ar trebui să se pregătească pentru sezoane cu mai puţin de 40 de zile propice patinajului, în circa 50% din situaţii'', se spune în evaluare. 


Sursa: Agerpres.ro. 



Citește și:

Salvamont România, în alertă90 de apeluri în 24 de ore pentru intervenții montane de urgență
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii