Ce țară din UE are cea mai îmbătrânită populație activă
Ce țară din UE are cea mai îmbătrânită populație activă
03 Feb, 2026 15:25
ZIUA de Constanta
144
Marime text
144
Marime text

Germania are cea mai îmbătrânită populație activă din Uniunea Europeană, un sfert (24%) din forța de muncă a primei economii europene având între 55 și 64 de ani, conform cifrelor oficiale publicate marți, o tendință pe care cancelarul Friedrich Merz o încurajează pentru a stimula economia, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Cifrele Eurostat, publicate de Oficiul Federal de Statistică al Germaniei (Destatis), arată că grupa de vârstă între 55 și 64 de ani reprezintă aproape 10 milioane dintre cele aproximativ 41 de milioane de persoane angajate în cea mai mare economie a Europei. Datele mai arată că nicio altă țară din UE nu are o proporție atât de mare de persoane cu vârsta între 55 și 64 de ani care lucrează încă. Media europeană este de 20,1% iar alte state cu o pondere peste medie a grupei de vârstă între 55 și 64 de ani în forța de muncă sunt: Italia, cu 23%, și Bulgaria, cu 22,3%. La polul opus, Malta, Luxemburg și Polonia au cele mai tinere populații active din UE.
Acest lucru se datorează în principal ''populației din ce în ce mai îmbătrânite'', dar și unei vârste de pensionare ''din ce în ce mai târzii'', a explicat Destatis într-un comunicat.
În Germania, vârsta medie de pensionare este în prezent de 64 de ani și 8 luni, iar vârsta legală de pensionare va fi ridicată treptat la 67 de ani până în 2029.
Confruntat cu o piață a muncii cu probleme și cu economie în criză, cancelarul Friedrich Merz dorește să-i mențină, mai mult timp, în câmpul muncii pe lucrătorii în vârstă. În toamna lui 2025, administrația cancelarului german Friedrich Merz a introdus ''pensionarea activă'', o schemă prin care angajații pot beneficia de 2.000 de euro pe lună, scutiți de impozit, dacă continuă să lucreze dincolo de vârsta legală de pensionare.
Aripa liberală a partidului CDU face acum presiuni pentru creșterea vârstei de pensionare de la 67, până la 70 de ani, și eliminarea stimulentelor pentru pensionarea anticipată la 63 de ani, o mișcare denunțată de sindicate și opoziție. Aceste propuneri sunt examinate în prezent de o comisie independentă dedicată viitorul sistemului de pensii, care își va prezenta concluziile anul acesta.
Piața muncii din Germania va fi afectată în mod special în următorii ani de declinul demografic. Atât de mult încât, 'în următorii cinci ani', pe lângă deficitul de lucrători calificați, ''reducerea forței de muncă disponibile va fi o problemă mai semnificativă decât șomajul'', a declarat vineri președinta Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Andrea Nahles.
Populația Germaniei a scăzut cu 100.000 de persoane în 2025, primul astfel de declin din ultimii 14 ani, excluzând anul 2020, afectat de pandemie. Iar numărul persoanelor angajate a scăzut cu 74.000 în 2025 față de 2024, până la 46,04 milioane, potrivit Destatis.
Citeșet și:
Azil al groazei depistat în județul Timiș! Bătrânii erau ținuți în condiții greu de imaginat
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


